sâmbătă, 28 august 2010

Printre halbi

Mi-s dragi betivanii. In primul rind pentru ca nu-s elitisti. Daca te asterni la bufet in preajma lor, nu fac nazuri ca e locul ocupat desi nu asteapta pe nimeni, nu te privesc cu superioritate si nu te alunga din cercul(sau orice figura geometrica preferati) lor. Din contra, exista riscul sa nu scapi de betivani daca intri-n vorba cu ei. Oricum daca nu esti pe fuga merita sa schimbi 2 vorbe, sau macar sa tragi cu urechea. Nu-i data sa nu fi invatat ceva breaz la birt. Apoi imi plac betivanii pentru ca in preajma lor conversatia nu moare. Orice kkt ajunge in meniul discutiei e stors pina la capat. Nu in ultimul rind, desi la capatul argumentatiei, betivanii in diversitatea lor is fascinanti in temele discutiilor pe care le aduc pe tapetul inexistent al meselor de crisma.

Mai in urma cu citiva ani sorbeam niste beri cu un prieten. Si ne cam plictiseam. Noroc cu Coco Iluminatorul care ne-o scos din oala. Coco plecase in america pe vremea cind era cool sa mergi ca student, sa-ti iei 3 joburi si sa te intorci acasa cu multe haine second hand si citiva dolarei. El s-o laudat ca o strins de-o casa, desi nici cotet la porci nu cred ca-i ajungeau sa-si faca. Oricum, decit sa-si traga acoperis deasupra crestetului, Coco o preferat sa-si puna pe picioare firma de becuri si beculete, de aci si supranumele Iluminatorul. Ne-o spus Coco in cazul in care avem nevoie de-un beculet care sa ilumineze doar “r”-ul de pe eticheta de Ursus(ca asta sorbeam) apelam la el, daca vrem un far care sa bata de pe litoralul romanesc pina la Constantinopol(Istanbul pentru ignoranti) tot la el venim sa dam de stire. Ideea era ca el o desavirsit ceea ce Edison o schitat doar. Nu stiu daca becul lui Coco o ajuns sa-si rasfringa razele pe minaretele Sfintei Sofia, sau daca “r”ul din Ursus se simte cu burta la soare, ca noi nu l-am sunat sa-l intrebam de sanatate dupa betivaneala din seara respectiva. Nu din rautate, dar mi-era frica sa nu ne fi pomenit ca steaua de la Bethlehem e in oferta si ar tine s-o vinda unor prieteni mai degraba decit unor necunoscuti.

Alta patanie cu consumatori de grupare OH mi-l aduce in minte pe Adi, salahor din ambient rural. Intilnirea cu el a avut loc tot in preajma Craciunului. Adi nu avea business cu deviceuri de iluminat. El avea o nedumerire cu tenta ecumenica. De ce lumea(crestina) e capabila sa se puna de acord peste tot cu data praznuirii Craciunului, insa in ceea ce priveste Pastile nu potriveste duminicile corespunzator. Am incercat sa-i explic ca in calcularea acestor date, diferite traditii folosesc diferite calendare, asa ca e normal sa nu se suprapuna mereu zilele trecute cu rosu, dar nu exista o preferinta pentru Paste, ba mai degraba Craciunul vine tinut la distanta de 2 saptamini intre diferiti crestini, si Pastile, totusi, cind si cind mai nimeresc deodata. Nu l-am convins si a plecat suparat din birt, iar eu in sinea mea l-am futut in gura. Asa ca de spiritul Craciunului.

Ultima bicisnicie cu betivani pe care mi-o aduc aminte s-a petrecut la Turda. De esti in urbea salinei si ai pofta sa tragi la masea dupa 10-11 seara nu ai multe optiuni. Pe centru exista, nu departe de fintina cu giste/lebede si biserica romano-catolica, un birt FEST. Are si fast food si bere botezata, dar mai ales are program fest, adica non stop. Matusa te serveste de dupa usa de termopan luindu-ti plata in avans nu cumva sa vina cu comanda si sa primeasca teapa.

Ies si io intr-o seara sa sug o berica si gasesc pe terasa doi campioni ai halbei. Nu am intrat in vorba cu ei ca nu-i stiam, dar linistit puteam lega prietenie trainica dupa 2-3 replici. Am preferat sa ma joc superior de-a betivanul spectator si nu de-a betivanul participant. Trecind prin arbori genealogici si amintiri din vremea cind inca pubisul nu le era acoperit de par, stimabilii o ajuns si la tema politica. Ma, io un singur lucru urasc in tara asta. In Romania. Ma-ntelegi? Un singur lucru, unul singur! Pesedeul si Dinamo. In prima faza am zis ca auzul ma insela, daca e si PSD si Dinamo, ar fi vorba de 2 lucruri, insa ecoul halbelor m-a convins. Ai inteles, ma? Doua lucruri urasc. Tu intelegi ce inseamna “urasc”? Pesedeul si Dinamo. Era clar, nu am inteles gresit. PSD si Dinamo apartin aceleiasi conspiratii universale si ambele duc patria spre ripa falimentului. Ca un tot unitar. Dadeam sa storc ultimul strop de bere cind am auzit si concluzia maiastra. Ba, daca l-ar schimba pe Basescu, ar merge treaba cum nime` nu o mai vazut. Ai habar cum? Iti explic in 2 cuvinte: extraordinar!

Cam atit de la Turda si despre betivani. Apropos, vichendu` asta la Turda e praznic. Is zilele Turdei. Vine Haddaway. Pentru cine tinjeste dupa ce insemana amorul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu