Vecina Florica

Am crescut la ţară. La casă. Şi nu am de ce să mă plîng, însă cînd am dat de oraş universitar, reşedinţă de judeţ, mi s-a trezit pofta de bloc, de larmă, de lume, de a fi cosmopolit. Acum stau la bloc şi nu-mi tihneşte. Loc strîmt, vecini gălăgioşi, constrîngeri pe mai toate planurile.

Am obiceiul să vorbesc la telefon cu prietenii de departe şi o fac după o bere la ore care-n bloc îs considerate de linişte. S-au plîns vecinii. Dar vecinii cînd is chiriaşi, vin şi se duc. Nu am băgat de seamă. Pînă cînd lîngă noi s-a mutat tanti Florica. Femeie cumsecade, ardeleancă, tanti Florica nu avea nici o trebă să mă audă vorbind la telefon la miezul nopţii. Am zis gata, asta-i vecina ideală, de nu s-ar muta niciodată din bloc! Şi tanti Florica mai schimba o impresie cu nevasta pe balcon, mai ne mîngîia copila pe creştet, că doar şi ea avea o fetiţă, atît că traia la ţară, la părinţii Floricăi, ca doar nu era era s-o aducă la oraş şi s-o înghesuie în garsonieră. Nu era o frumuseţe tanti Florica şi era bine trecută de 40 de ani, dar avea vorba bună în orice împrejurare şi mai ales nu cîrcotea ca ceilalţi vecini.

Lumea din bloc o început să miroase că treba nu-i a bună cînd pe la tanti Florica veneau bărbaţi seara. Mulţi bărbaţi. În fiecare seară. Pe rînd, nu deodată. Şi o zis că-i curvă, dar nu avea cum sa fie curvă femeia care ne saluta pe balcon zi de zi şi ne mîngîia copila pe creştet. Am fraţi multi şi trec pe la mine zicea tanti Florica. Şi io am crezut-o, ca omul singur la parinţi care nu ştie cum e să ai fraţi mulţi care te vizitează regulat. Poate tocmai de aia! Asta pînă cînd am vazut că fraţii Floricăi nu raspund cînd îi salut pe hol, ci mai degrabă îşi feresc privirea şi o zbughesc spre lift în loc să schimbe două vorbe. Dar nu am băgat de seamă excesiv. Poate-s de la ţară şi se ruşinează să intre în vorbă cu oamenii de la oraş, îmi ziceam io.

Vremea trece şi ies într-o seară de vară pe balcon să sorb din halbă. Şi aud din garsoniera Floricăi larmă. Zic iar vorbeste cu ceva frate la telefon. Şi Florica-i explica fratelui da, domnu`, oral şi normal 1 milion, o oră 1 milion jumate. Şi berea-ncepe a-mi tremura în halbă, pleopele mi se zbat peste ochi, inima-mi zvîcneşte-n piept, minţii nu-i vine a crede. Florica-i curvă, se fute pe bani. Toţi fraţii de pe hol care-şi fereau privirea erau clienţi, gura care rostea vorbe dulci pe balcon a supt km de pulă, Florica-i curvă, Florica-i curvă, Florica prestează pe bani!!! Am sunat-o pe nevastă care era la socri. Nevastă, Florica-i curvă, se fute pe bani! No şi, zice nevasta, tu numa` acum ai aflat? Io ştiu de mult. Femeile ştiu tot timpul de mult. Ăsta e darul lor.

Pe Florica am mai auzit-o tranzacţionîndu-şi la telefon orificiile, am mai văzut ieşind din garsoniera ei fraţi nenumăraţi şi chiar am descoperit cunoştinţe comune. În cele din urmă, după şocul iniţial m-am gîndit doar şi Florica-i om, nu dă-n cap la nimeni şi am convieţuit în vecinătatea ei pînă…

Pînă s-a mutat departe… dar despre mutarea Floricăi, altă dată ca să nu vă plictisesc tocmai acum.

Nevasta nu dă rest

Zîce nevasta către mine auzi, Buhă, este mîine la Turda ceva tîrg. Aduc nişte domni din Olanda tot soiul de lucruri care nu le mai trebuie şi le vînd aci, iar cu banii cîştigaţi ajută nevoiaşii. Minunat, nevastă, zic io. Da’ care-i interesul meu în toată treaba asta? Păi, zice nevasta, m-aş duce şi io şi n-ar fi rău să mă însoţeşti că te miri ce chilipir găsim.

Mare lucru şi boala asta a femeilor! Cum străbat ele şi bîntuie prin prăvălii să cumpere bluziţe cu numai [insert here o sumă consistentă] la ofertă. Că femeia rar ia lucruri care nu-s la ofertă. De fapt dacă ar putea ar cumpăra doar la ofertă. Chiar dacă plătesc de 5 ori preţul normal. Important e să fie o hîrtie lîngă produs pe care să scrie INCREDIBIL. LA OFERTĂ şi femeia cumpără şi tulpină de Ebola şi loc de casă în preajma Cernobîlului. Doar nu era să scape prilejul şi ceva cunoştinţă (tot femeie) să-i ia faţa şi să-i dea peste nas toată viaţa cu achiziţia reuşită.

Revin la discuţia cu nevasta. Tu, zic io încă calm, avem lipsă de ceva? Ne trebuie ceva în casă şi nu ştiu io? Nu, dar uitîndu-ne printre produse, poate ne dăm seama că ne doream ceva de mult şi acum ar fi prilejul potrivit să cumpărăm. Ok, zic, da’ io n-am bani. Iau salariul numa’ săptămîna viitoare, aşa că nu avem ce face. Ba avem, sare doamna. Mă gîndeam să schimb nişte valută din banii ceia puşi deoparte. Bine, ia vezi că am şi io nişte bani ascunşi şi schimbă tu 100 de ceva cu banii din ascunzătoarea mea. Între timp mă bag scurtuc pe net să văd un curs valutar că vorba aia nevastă, nenevastă, da’ brînza-i pe bani. Şi văd dolaru’ la 3,395 şi zic către doamnă scoate la iveală suta aia de parai şi ia din puşculiţă 339,5 RON. Nevasta ia 350 că pentru ea cursul valutar îi elestic. Io insist pentru rest. Ea nu ar da banu’ înapoi. Ca să fie pace-n casă zic nevastă, lasă că pentru ăia 10,5 RON plăteşti în natură şi te iert de datorie. Nevasta rîde, io rîd şi o lăsăm baltă

La 10 minute vine nevasta din bucătărie unde presta la cratiţă şi zice mă, Buhă, nu te temi de Cel de sus? Ce-i baiu’, domnă, mă mir io? Apoi io-s femeie numa’ de 10 RON? Pînă şi curvele de pe Calea Turzii lucrează pe mai mulţi bani? Tu vrei să-mi faci felul pe 10 lei? Să-ţi fie ruşine!

buhaneagra.ro

LATER EDIT:
aici
Am luat din banii de lapte pentru copil, din banii de scutece, am luat de la gură şi n-o lipsit mult să-mi fac credit ca să mă mut. De acum încolo activez aici.

Sex & sarcină

Pe Angi o dor sînii, Iuliei i se face rău dimineaţa, Adelina se chinuie pe tocuri, iar Maria îşi închide cu dificultate fermoarul de la rochie. Toate sînt gravide şi toate se întreabă dacă e bine să introducă întregul în fracţie, să-şi pună dop, să se întregească. Se întreabă DACĂ SE POT FUTE ÎN TIMPUL SARCINII. Pentru că sexul, o fi el plăcut, dar dacă dăunează vietăţii din burtică?!

Tangenţial mi-aduc aminte de povestea prietenului R. Nu ştiu ce îndrăzneală îl apucă şi sare să-l apese în mod repetat pe taică-său pe frunte întrebînd no, îi bine? Îi bine să te lovească careva în frunte? Amu’ ştii şi tu cum îi.

Revenind la fete. E bine sau nu?

Crenvurştilă

Demult. Vremea studenţiei. Prin 2000. Zăceam în cămin şi eram mereu flămînd. De fapt flămînzi. Că nu eram singur. Toţi colegii se plîngeau de mîncarea slabă de la cantină şi bani de restaurant sau fastfood se găseau NU. Aşa că pentru a nu da în ulcer, puneam la bătaie slănina de acasă şi făceam chetă pentru parizer sau alte mezeluri penale făcute mai mult din blană şi copite de animale decît din carnea lor.

Dar nu aveam noi treabă cu supercalitatea produselor cîtă vreme le îndesam în gură cu pâine şi belşug de muştar. Povestea de faţă nu e atît despre studenţie şi foame, cît despre muştar, deoarece muştarul care-ţi tihneşte, lubrifiază esofagul şi pentru mezel şi pentru slanină, iar dacă-i musai, trimite-n stomac şi prăjitura.

Nu ştiu cum de s-a nimerit tocmai în vremea asta să fie ceva promoţie la muştarul Crenvurştilă. Crenvurştilă era un cîrnăcior cu chip şi membre care-ţi zîmbea de pe capacul produsului. Dacă îl găseai şi sub capac, cîştigai 10 kg de crenvurşti şi un lănţic de aur. Ca toţi românii de bine, cînd am auzit de promoţie, nu am mai avut stare. Orice-i la promoţie e bun. Pînă şi scamele din buric. Gratis să fie! Darmite 10 kg de crenvurşti cu care să dăm toţi în indigestie după vorba mai bine să-ţi fie rău decît să-ţi pară rău. Plus lănţicul de aur pe care intenţionam să-l vindem şi să-l investim în bere. Aşa că nu era seară să nu călcăm pragul prăvăliei pentru cutia magică de la Crenvurştilă.

Bine-nţeles nu am avut parte de noroc şi speranţa începea să păleasca dinaintea evidenţei... pîna-ntr-o seară cînd rînind către fundul cutiei, un coleg scoate biruitor o bucată de plastic în formă de cîrnăcior cu mîini, care ne zîmbea. Bă, ce-i ăsta?! Îi Crenvurştilă, mă, l-ai găsit pe Crenvurştilă! Nu am cum să redau atmosfera din camera de cămin strîmta ca vaginul unei fete mari la vederea moaştelor de plastic. Urlam, ne strîngeam în braţe, ne pupam, urlam din nou, îl treceam pe Crenvurştilă din mîna în mîna, iar urlam, iar ne pupam. Puţin lipsea şi ne futeam în cur unii pe alţii de bucurie. Vă daţi seama? 10 kg de crenvurşti şi un lănţic de aur care urma să se transforme în beri. Multe beri, nenumărate beri, beri fără număr, era cel mai cald şi mai umed vis al studenţiei. Nu pizda, nu bursa, nu diploma. Ci 10 kg de crenvurşti şi rîuri de bere.

În tot tărăboiul ăsta de urlete şi pupăciuni am băgat de seamă într-un tîrziu că Florin rîdea, dar parcă nu cu gura lui. Stătea el aşa mai la o parte rezemînd un pat supraetajat şi părea că se veseleşte pe seama nostră şi nu cu noi. Şi cum îşi rumega el veselia proprie în tihnă, îl observă careva şi zice mă Florine, ce-i cu tine? Florin în loc să urle şi să sară să pupe pe careva, tace. Şi înlemnim toţi şi facem fără voie cerc în jurul lui şi îl chestionăm, că prea era frumos să fie adevărat ce ni se întîmpla.

Nu-mi amintesc dacă prin cuvinte sau prin înghionteli am descoperit că tîlharul îl decupase de pe altă cutie de muştar pe Crenvurştilă şi-l îndesase în cutia care urma să fie servită în seara cu pricina. A aşteptat banditul cu răbdare să ajungem la fundul sacului ca să rîdă pe seama noastră. Şi a rîs... pîna la o vreme. Apoi a încasat toata frustrarea nevoiaşilor care-o rîvnit cu mintea de student, tînara şi lipsită să mănînce 10 kg de crenvurşti şi să asedieze ficatul cu bere fără a calcula - măcar o dată în viaţă - pînă la ultimul bănuţ valoarea sesiunii de mezelshopping.