Pâine şi circ

Am ocazia/obligaţia să trec prin Turda din cînd în cînd. În cea mai mare parte a timpului mă plictisesc, fie pentru că nu cunosc atracţiile zonei/momentului, fie le-am vizitat deja. Din întîmplare am nimerit şi azi la Turda şi am fost turist cu norma întreagă.

Trezit cu noaptea în cap pe la 11, nu am putut lipsi de la expoziţiile de la Liceul Mihai Viteazu. Flori, porumbei, câini şi lume curioasă. Lume care deşi nu intenţiona să cumpere măcar un pui de cactus, se lamenta că nu-i la fel ca-n anii trecuţi. Păi, oameni buni, dacă şi-n anii trecuţi puterea de cumpărare era la fel ca şi anul acesta cum încurajaţi producătorii să revină? Nu zic să cumpere fiecare vizitator o floare sau un căţel, însă nici nu poţi pretinde prezenţa a sute de specii exotice doar pentru bucuria ochilor. Şi ăia care vin cu marfa de departe trebuie să-şi scoată pîrleala de undeva, iar din pozele pretenţioşilor nu cîştigă nimic.

Pe la amiază, primarul cu nu ştiu ce pui de senator redeschidea muzeul de istorie. Din mulţime, cineva vocifera că pe lîngă redecorări şi reinaugurări, s-au trezit cu parcul din zonă distrus. În cîteva clipe gardienii publici(poliţia comunitară) s-a autosesizat şi a încercat cu vorba bună să pună dop intervenţiei nemulţumitului. Lumea jubila. Dincolo de sensibilităţi locale, dincolo de bancurile cu ardeleni, moldoveni şi mitici, românului îi place circul. Şi contestarea publică a autorităţii e tot o formă de circ.

Cînd am crezut că participarea mea la „zilele oraşului” se termină, numa’ ce aud glasul soacrei uite ce fum e în grădină! Sărim cu spaima în sîn de la masă, însă nu era la noi. Ok, inseamnă că e la alţii, deci mergem să facem poze la incendiu şi să luăm pulsul evenimentului.

Lumea, le fel ca acum cîteva ore, adora circul. Pînă să vină pompierii, stăteam şi ne uitam ca boii la poarta nouă. Poartă care ardea. Fiecare avea o părere, un sfat, însă nimeni nu sărea cu o găleată să se manifeste în mod util. După ce am fotat un ceas şi m-a lovit plictisul, am dat să ma întorc acasă. Pe drum mă întălnesc cu un cunoscut. El prinsese de veste cu întîrziere. După ce ne salutăm, mă aştept să mă întrebe ceva despre vîlvătaie, despre victime, in schimb îl aud ai făcut ceva poze? Şi gîndul m-a dus iar spre dorinţa de circ a românului. Aceeaşi dorinţă care m-a ridicat şi pe mine de la masă.

Concluzia e una tristă(parcă sună a clişeu). În general avem tendinţa să ne lamentăm de criză, de politicieni, de echipa preferată, de sistemul şcolar, de cel imunitar, cam de orice, însă pe de altă parte toate cauzele neîmplinirii/insatisfacţiei ne dau apă la moară, noi subiecte de discuţie, bîrfă, circ. Acel panem et circenses al lui Decimus Juvenalis de acum ~ 2000 de ani, noi îl trăim cu satisfacţie, sau poate chiar trăim pentru el. Atît că pâinea a fost înlocuită de mici şi bere, iar luptele dintre gladiatori de evenimentele mondene. O fi natura umană, sîngele latin, altceva?

In the name of God(father)

Are sfetnicul o gaşcă de prieteni semi-pensionari cu care se întreţine ocazional. Mai sorb o ţuică la o onomastică, mai fac o serată dansantă, mai pun ţara pe piciore, ca tot omul care are vreme. Şi s-o nimerit în toiul unei vizite de lucru să fie de faţă şi naşul copilei sfetnicului, venit de la capitală, om glumeţ, cu poftă de viaţă.

Sfetnicul şi cei din gaşcă povesteau cît îi de tragic că anumite nume dispar, din cauză că lumea nu le mai consideră atrăgătoare şi prin urmare nu le mai dau copiilor. Şi s-o apucat să înşire la exemple: Ileana, Nicoleta, Rodica, Veronica, Victoria etc. Naşul tocmai ieşea fresh de la duş şi s-o băgat în vorbă ca musca-n aia a iepei. Nu vă faceţi griji, că nu dispar numele astea, încă se dau maşinilor de cusut. Şi-ncepe berbecul să rîdă şi se miră că lumea nu-i ţine isonul.

La 10 minute după ce se cară prietenii sfetnicului, i-o zis careva şi naşului că pe doamna care o venit cu tema discutiei şi pe care o frămînta treaba asta cu numele, o cheamă Rodica. Da, la fel ca şi pe una din maşinile de cusut de care pomenea naşul.

Robotzii la TIFF

Robotzii şi TIFF s-au pus pe-o mînă şi au strîns lume seara asta în curte la Muzeul de Artă din Cluj. Dinainte să dea băieţii de la butoane drumul la clipuri, mi-a părut rău c-am ieşit din casă, nu de alta dar îmbulzeala mi-a tăiat orice poftă. Oameni buni, dacă tot aveţi sute de mii de likeuri şi voturi, alegeţi un loc unde să mai bată vîntul şi să ducă mirosul de băşini şi sudoare.

Lumea strînsă, pe lîngă odorizante a mai adus şi apucături ciudate. Am văzut un ochelarist care a filmat episoadele cu camera foto de pe ecran. Tătucă, is toate pe iutub la calitate bună. Tu vrei să le urmăreşti filmate, ca pula, pe întuneric, cu mîna tremurîndă? Tot ochelaristu` cu aparatu` foto, ştia pe de rost toate replicile episoadelor. Dă-o-n cîcat, flăcău, am prins şi io 3-4 expresii care ieşeau din grafic, dar să reciţi deodată cu proiecţia, aduce a minte odihnită peste măsură. La un moment dat o băgat ăştia pe ecran ceva secvenţă nedifuzată. Băiatu` cu memoria s-a făcut palid. Era să dea în berbecută. Asta ce e? Nu o ştiu! Bă, ce-i asta?

Dar Robotzii la TIFF nu au adus doar mirosuri grele şi iutubişti ciudaţi. În general au împrăştiat voie bună căcălău, iar mie mi-au adus un poster moca, adică cu MO si F.O.C.A şi două erecţii minore de la cîtă pizdă am văzut şi am simţit frecîndu-se de mine. Lumea continuă petrecerea tot la înghesuială prin ceva club. Io am preferat să sorb nişte beri în răcoarea balconului.

La mulţi ani, Robo!

Tap tap tap tararap tap tap

Am dat de farmvillă acum cîteva luni şi de atunci n-am mai avut linişte. Am arat, semănat şi secerat zi şi noapte. Acum, că m-am lecuit oarecum, am găsit vreme să trag un print-screen. Nu am vreme de mai mult, că îi de agonisit în fermă. Pentru cine nu se prinde din prima, e o poză de la începutul de retur al campionatului de fotbal. Vă prezint echipa Steaua Bucureşti.