Back home

Am stat 5 ani pe .ro #pebani și am scris de 5 ori. Mai bine băgam banii ăia la aparate. Dacă o fi să mai scriu, cîndva, o fac aici.

Moartea pasiunii

De 2-3 săptămîni încoace doamna soție nu face altceva decît să caute știri pe net despre refugiații sirieni care caută să ne sară gardurile și să ne pună năframe pe capetele copilelor. Să ne dea pieirii porcii și să ne văduvească de slănină, cîrnați și răcituri. Acum ~200 de ani ne plîngeam de ceafa groasă a bulgăroilor. Acum stăm cu spaima-n sîn că nu o să mai avem acces la ceafă de pus pe grill. Hollywoodu` a început deja filmările la Războiul Cefelor. Presimt un film clasic cu notă maximă pe IMDB. History Channel și Paprika se duelează pe drepturile de difuzare. În aștepterea rezultatului, bag niște jumări halal.

Nevasta nu are pace. Deși i-am spus că nu mă interesează, că nu am ce să fac ca să schimb situația, ea insistă. Vino să vezi! Exclusiv! Nimeni nu ne poate scăpa! Ce ne facem? Și nu știu cum, dar parcă toți prietenii ei de pe feisbuc sharează doar clipuri cu mulțimi violente la granițe și gunoaie lăsate în urmă prin gările Ungariei. Unde-s clipurile cu pisici? Citatele din Tony Poptămaş? Nicăieri nimic! Îi spun  femeie, refugiații nu au ce să caute la noi. Nouă ne curg balele după Germania, după Anglia, după Noua Zeelandă. Crezi că ăștia vin să-i dea like lui Ponta? Tînjesc după bunăstare și clădiri simbolice înalte pe care să le doboare cu avioane, nu după salariul minim pe economie și blocuri de garsoniere cu 10 etaje. Nevasta pare să consimtă. Se liniștește. Pînă cînd cineva mai pune un clip pe feisbuc cu refugiați care dau să intre în cetate.

Avon scoate revistă nouă, se fac reduceri la Kaufland, vine săptămîna nu știu care la Lidl, mai rămîne o cunoștință gravidă, alta se îngrașă, trece vremea și nevasta uită de refugiați. Aparent. Căci subconștientul frămîntă încă aluatul spaimei. Și într-o sîmbătă dimineața cînd dau și eu să pun mîna pe-o țîță caldă, să încep ziua cu zîmbetul pe chip, copila sare din pătuț și dă să intre între noi. Ho, copilă, zic io, îndărăt la pătuț! Copila se întoarce la cuibul ei. Stă ce stă și iar ajunge între noi. O alung din nou. La care nevasta, nu se rabdă și zice copilă, ce ne tot escaladezi? Parcă ești un refugiat sirian!

Astfel s-a dus pe pulă erecția de sîmbătă dimineața și speranța mea de a copula pe stomacul gol. `tu-le muma-n cur de refugiați care și-n weekend mă obligă la labă!

Absent !

2013. Decembrie. Rămîn liber de Crăciun. Liber de la (blow)job, liber fără nevastă şi copil. Liber la băut fără măsură şi mîncare picantă. Liber la femei goale pe net. LIBER. S-a înţeles ideea. Şi dau să intru pe blog/site(am înţeles că mai nou nu e ok să ai blog; trebe să ai site, altfel nu ai nimic; eşti nimeni; eşti epiderma penisului) şi nu pot să intru. Ceva hackeri ce nu prăznuiau Crăciunul, mi-au pus cearceaful pe blog. Mi-o trebuit nopţi întregi să-l pun oarecum la loc. Şi ani de zile să-mi fac iar poftă de scris.

Sau dacă vreţi, am fost la campionatul intergalactic de comă alcoolică şi m-am trezit doar acum.

Sau am fost criogenat.

Poate continuăm.

Dezlegare la shopping

Sîntem un neam de prăznicari. O ştim cel puţin de pe vremea lui Creangă care zicea: “Să dea Dumnezeu tot anul să fie sărbători şi numai o zi de lucru, şi atunci să fie praznic şi nuntă “… Ne place să petrecem, să NU lucrăm şi dacă se poate să avem şi beneficii în urma odihnei, ca să nu ostenim degeaba odihnindu-ne şi petrecînd.

Preafericitul patriarh Daniel, Domnul să-i dea ani fără număr şi rod îmbelşugat, a propus ca zi liberă data de 30 noiembrie, cînd românii îl sărbatoresc pe Sfîntul Apostol Andrei. Propunerea a fost adoptată de Camera Deputaţilor în luna iunie 2012, acesta fiind primul an în care angajaţii au avut liber în această zi. Din întîmplare am văzut la ştiri că dorinţa aprigă a preafericitului păstor de ziua lui în 2013 a fost să propună şi praznicul Înălţării Domnului ca zi nelucrătoare, dorinţă susţinută şi de deputatulul PSD Bogdan Diaconu.

Dar cuvîntul din poveste înainte mult mai este şi astfel s-a nimerit anul acesta să avem din păcate sf. Andrei si 1 decembrie, ambele zile nelucrătoare, DAR PLĂTITE, în weekend. Partea bună este că tot în preajma weekendului s-a nimerit şi Black Friday. Adevăratul Black Friday, cel de după  Thanksgiving Day. Partea proastă e că Black Fridayu` a fost anticipat de heterodocşii de la emag, altex si cei împreună cu dînşii şi au futut meciul. Însă dreptmăritorii au prăznuit cum se cuvine ieri cu reduceri după datină şi tipic.

Unde am vrut eu să ajung, pasăre de noapte, cu alcoolemie ridicată la ceas tîrziu… la faptul că Biserica Ortodoxă ar trebui să propună ca şi Black Fridayu` să devină praznic bisericesc. Dacă tot e în preajma sf. Andrei şi a lui 1 decembrie, de ce să nu facem combo-praznic şi să nu ne învrednicim de combo-zile nelucrătoare?! Dacă e praznic, praznic să fie! Cu dezlegare la peşte, untdelemn şi shopping. Cu masluri, miruire şi toate cele de trebuinţă neamului omenesc.

Amin !

Despre cum am devenit făcător de minuni

Cumpăra mama într-o vreme Formula AS, Povestea mea şi Întîmplări adevărate. Tare-i plăceau poveştile de kkt din revistele astea. Căutînd ceva lejer de citit pe budă (pentru că pe budă îi recomandat să nu citeşti Heidegger şi Gadamer ca să nu te încui), dau de colecţia poveştilor. Tot răsfoind printre dramele închipuite de viaţă ale oamenilor, realizez că nu era revistă care să nu conţină cîteva cupoane pentru a comanda obiecte inutile la super-preţ. Ochelari pentru şofat, leacuri care tămăduiau boli încă nedescoperite, cărţi de bucate, cruciuliţe sfinţite la Ierusalim, Bethleem, Muntele Athos sau alte locuri cu rezonanţă religioasă etc.

Aşa că dacă tot aveam prea multă vreme la dispoziţie, zic ia să comand io nişte lucruri din astea folositoare pentru concitadini. Şi mă apuc cu prietenul Iosif să completez cupoane. Căutam adrese în cartea de telefon şi aduceam bucurie în casa omului. Atît că nu aveam feedback la muncă, deoarece nu îndrăzneam să băgăm mortul în casa cunoştinţelor apropiate.

Asta pînă la Mihăiţă. Mihăiţă era fost coleg de clasă în generală şi elev la fabrica de popi. Aşa că pentru el, cruciuliţa de la locurile sfinte era cadoul ideal. Am completat cuponul din revistă, am trimis comanda şi ne-am văzut în continuare de vacanţă uitînd cu timpul de hobbyul verii.

A trecut vara, a trecut şi primul trimestru (perioada şcolară se socotea în trimestre pe vremea aceea) şi înainte de Crăciun, tot în vacanţă, trecem să-l salutăm pe Mihăiţă. Mai schimbăm o vorbă, mai îndesăm o prăjitură, un cozonac pe sub nas, mai ascultăm o muzică la casetofon, mai belim belingăru’ şi numa’ ce-l aud pe Mihăiţă că ne spune hai să vă arat colecţia mea de cruciuliţe sfinţite.

Ne arată băiatul tot soiul de souveniruri de pe la mănăstiri, de la duhovnicul nu ştiu care, de la părintele Năframie şi ajunge la exponatul din centrul colecţiei. Asta, băieţi, e minune de la Dumnezeu, zice el. Cum aşa, nu ne răbdăm noi? Cruciuliţa asta mi-o fost trimisă de Cel de sus. Adică? Adică m-am trezit într-o zi cu un aviz poştal. M-am dus la poştă şi mi-o spus ăia că am ceva colet. Io nu comandasem nimic. Mi s-o părut tare ciudat, da’ am zis ia să văd ce îi. Nu o fost tare ieftin, dar cînd am ajuns acasă şi am deschis coletul, mi-am dat seama că o meritat banii şi osteneala. Era cruculiţa asta de la Ierusalim. Fără să ştiu nimic, fără să fac comandă, o ajuns direct la mine. Parcă o ştiut că-s viitor preot. Nu-i asta minune de la Domnul?

Iosif era vînăt de rîs. Rîs ascuns. În suflet. Io eram carne vie în gură de la muşcatul limbii şi al buzelor. Nu am mai stat mult şi am ridicat ancora. Devenisem fără preaviz făcători de minuni şi trebuia să savurăm în tihnă noul statut.

Tenismenii dela CFR Cluj

Citesc azi pe net că Arpi, jupînul de la CFR Cluj vrea să bage bani şi la Ferencvaros Budapesta, echipă de fotabl ungurească. Informaţia mă lasă rece. Omul are bani, să facă cu ei ce-i tihneşte. Dacă vrea, poate să aţîţe focul în teracotă cu bancnote de 500 de oiro, doar el a trudit şi asudat să-i facă cinstit, nu? Comentatorii însă nu se lasă. Îl alungă pe Arpi în Panonia, că dacă e ungur, să-şi vadă de trebile ungureşti, de ce ne bagă beţe-n roate nouă românilor carpato-danubiano-pontici, mai mult danubiano-pontici decît carpato? Că-i drept, că-i strîmb, nu-mi pasă.

Cu toată nepăsarea exprimată, mă trezesc azi fără nevastă şi progenitură. Zic către eul meu interior ficior, sîntem burlaci(că io şi eul mai povestim între noi, mai ales în clipele de burlăcie şi după ce-am topit împreună nişte beri), ce facem noi să treacă seara mai cu spor? Hai să mai sujem nişte beri şi să vedem un meci, că numa’ bine joacă cefereu’ sara asta. Bine, eule, doar nouă ne place vişiniul şi am fost şi la stadion la cefere de cîteva ori, aşa că rupem seara-n două.

Pînă una, alta, azi am trecut pe la bibliotecă şi pe la prăvălie să umplu frigideru’ de beri şi ca aperitiv la meci am apucat să citesc din John O’Farrell – Perfect bărbătesc, o lectură grozavă pentru omul însurat şi cu prunci, sufocat de atmosfera familiei mereu crescînde. Lectura mă fură, vremea trece şi eul zice mă, vezi că-ncepe meciul. Dă-l în Doamne iartă-mă de meci, că şi aşa în campionat la noi nu se-ntîmplă nimic în primele 10 minute. Şi aprind teveu’ după cele 10 minute şi văd că răzeşii vasluieni conduc cu 2-0. Nu-i bai, zic io către eu, doară ardelenii portughezi şi de culoare răstoarnă situaţia. Şi o răsturnat-o, numa’ că în sens invers. O mai luat încă două grăunţe şi la pauză era 4-0.

Şi nu m-am răbdat să nu mă întreb, deşi încă nu-s acţionar la cefere pentru că nu am cîştigat la 6/49, dacă tot îţi trebe performanţă şi rezultate, titluri şi aprecieri, de ce, Doamne iartă-mă, schimbi antrenorul tot la 4/5 etape şi cumperi numa’ gozuri libere de contract la bani puţini ca şi cum ai vrea să-ţi deschizi galerie de artă pe centru cu lucruri cumpărate de la garage sale?

De supărare nu am mai descuiat punga de popcorn nici io, nici eul şi am continuat doar experimentul vaselor comunicante. Adică am pus în comunicare sticla cu halba şi cu ficatul. Şi am continuat să ne-ntrebăm la vederea scorului: la tenis, ori la fotbal am expus globul ocular seara asta?! Nu de alta, da’ n-o lipsit mult pînă la game, set, match.

Io cu tata S02E3 – Judecata are calauză dreptatea

Întors la casa părintească, zăceam pă prispă aşteptînd ca tata să-mi izbească şelile cu jerunţii sau fălcile cu dosul palmei. Adică nu făceam nimic, da` eram pă cale să culeg roua înţelepciunii din pumnii lu` tata. Şi pă cînd recoltam io mai cu spor scame din buric, numa` ce-l aud pă cela de-a lu` Boancă, ce poartă scrisori pîn` obşte mă, de-a lu` Palmieru`, ţ-o vinit carte de la oraş. Ce carte, buală, întreb io? Apoi nu ştiu, da` bagsamă ţ-o scris cela de-a lu` Satelitu` cu care te-ai înhăitat. Cînd am auzît de Satelit, omu` cu care am jurat să aducem dreptate-n lume, m-am înmuiet tăt. Dă-ncoa` cartea, Boancă şi bate-ţi coasa. Nu avem stare. Oare ce mi-o scris Satelitu`, cu ce s-o ales de la şcolile de drept pă unde-o umblat, o dat de capătu` dreptăţii ca s-o apuce de el şi s-o aducă în obşte la noi şi de aci în lume? Desfac cartea şi citesc:

31 făurar

Oraş

Palmier, prietin şi vrăjmaş cum altu` n-am pă lumea asta,

Află că am ajuns la oraş şi am apucat să sug de la ţîţa-nţelepciunii la şcolile de drept. Da` ţîţa -i stearpă. Nu-nveţi atîta să faci dreptate-n lume, cît s-o ocoleşti la adăpostu` lejii. Am crezut că-i pierdere de vreme şi c-am futut un cal în pizdă pîna să dau de nişte cărţi cu slove alese. Nu bag mîna-n foc, da` cred că am aflat cum trebe începută împarţala dreptăţii. Bagă de samă!

Tăt mărgînd io pî la şcoli, am auzît de dreptu` iesta, de dreptu` cela şi de dreptu` nu ştiu care, de-o gramadă de drepturi de la facerea lumii pîna azi. Drepturi care n-o fost în stare să aducă dreptatea-n lume. Pîntru că drepturile iestea fac bine unora şi nedreptăţesc pă alţii. Aduc alinare unora şi dau cu şpiţu-n fluieru` piciorului altora. Fiecare şi-ar face dreptate lui, da` n-ar gîndi şi la celălat. Aşe că sîngura dreptate care ar merita să sie-mprăştietă-n lume îi dreptatea la care nime` să nu cîrcotească si nime` să nu să-mpotrivească. De-o face unu` singur – judecătoru` – zîce lumea că s-o vîndut, de-i făcută de mai mulţi, nu biruie să se pună pe-o vorbă şi pierd vremea în loc să ducă la bun sfîrşit treaba. Aşe că pîntru a nu spurca obrazu` judecătorului şi pîntru a si siguri că drepatatea hotărîtă îi dreptatea dreaptă, adică a noastă şi nu a lor, îi musai ca un martor să stea de-a dreapta judecătorului şi să potrivească lucrurile în aşe fel încît să sie bine. Martor nu de-a unuia care caută dreptatea, nici de-a altuia, martor al tribunalului.

Cum ajung acasă, Palmierule, punem pă picioare tribunalu` unde io oi si judecător, iară tu martor. Şi-i vide cum dreptatea a-ncepe a izvorî şi a curge în matca obştei, de unde s-a revărsa păste lumea-ntreagă şi a aduce pace-n inimi şi linişte-n cămine. Şi a si în sfîrşit dreptate-n lume.