miercuri, 7 august 2013

Despre cum am devenit făcător de minuni

Cumpăra mama într-o vreme Formula AS, Povestea mea şi Întîmplări adevărate. Tare-i plăceau poveştile de kkt din revistele astea. Căutînd ceva lejer de citit pe budă (pentru că pe budă îi recomandat să nu citeşti Heidegger şi Gadamer ca să nu te încui), dau de colecţia poveştilor. Tot răsfoind printre dramele închipuite de viaţă ale oamenilor, realizez că nu era revistă care să nu conţină cîteva cupoane pentru a comanda obiecte inutile la super-preţ. Ochelari pentru şofat, leacuri care tămăduiau boli încă nedescoperite, cărţi de bucate, cruciuliţe sfinţite la Ierusalim, Bethleem, Muntele Athos sau alte locuri cu rezonanţă religioasă etc.

Aşa că dacă tot aveam prea multă vreme la dispoziţie, zic ia să comand io nişte lucruri din astea folositoare pentru concitadini. Şi mă apuc cu prietenul Iosif să completez cupoane. Căutam adrese în cartea de telefon şi aduceam bucurie în casa omului. Atît că nu aveam feedback la muncă, deoarece nu îndrăzneam să băgăm mortul în casa cunoştinţelor apropiate.

Asta pînă la Mihăiţă. Mihăiţă era fost coleg de clasă în generală şi elev la fabrica de popi. Aşa că pentru el, cruciuliţa de la locurile sfinte era cadoul ideal. Am completat cuponul din revistă, am trimis comanda şi ne-am văzut în continuare de vacanţă uitînd cu timpul de hobbyul verii.

A trecut vara, a trecut şi primul trimestru (perioada şcolară se socotea în trimestre pe vremea aceea) şi înainte de Crăciun, tot în vacanţă, trecem să-l salutăm pe Mihăiţă. Mai schimbăm o vorbă, mai îndesăm o prăjitură, un cozonac pe sub nas, mai ascultăm o muzică la casetofon, mai belim belingăru’ şi numa’ ce-l aud pe Mihăiţă că ne spune hai să vă arat colecţia mea de cruciuliţe sfinţite.

Ne arată băiatul tot soiul de souveniruri de pe la mănăstiri, de la duhovnicul nu ştiu care, de la părintele Năframie şi ajunge la exponatul din centrul colecţiei. Asta, băieţi, e minune de la Dumnezeu, zice el. Cum aşa, nu ne răbdăm noi? Cruciuliţa asta mi-o fost trimisă de Cel de sus. Adică? Adică m-am trezit într-o zi cu un aviz poştal. M-am dus la poştă şi mi-o spus ăia că am ceva colet. Io nu comandasem nimic. Mi s-o părut tare ciudat, da’ am zis ia să văd ce îi. Nu o fost tare ieftin, dar cînd am ajuns acasă şi am deschis coletul, mi-am dat seama că o meritat banii şi osteneala. Era cruculiţa asta de la Ierusalim. Fără să ştiu nimic, fără să fac comandă, o ajuns direct la mine. Parcă o ştiut că-s viitor preot. Nu-i asta minune de la Domnul?

Iosif era vînăt de rîs. Rîs ascuns. În suflet. Io eram carne vie în gură de la muşcatul limbii şi al buzelor. Nu am mai stat mult şi am ridicat ancora. Devenisem fără preaviz făcători de minuni şi trebuia să savurăm în tihnă noul statut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu