Pe vînzări

Îi ştiţi pe ăştia care lucrează pe vînzări? Cît îs ei de preocupaţi de relaţia furnizor-client, de a stabili contacte, de a menţine contactele stabilite, de a sparge targetul impus de anagajator, de a-şi îmbogăţi portofoliul de clienţi etc. Întreb pentru că am o colegă care în loc să tacă din gură cum îi şade bine oricărei femei înţelepte, m-a rupt în două într-o pauză încercînd să-mi explice că dacă ai apucat să lucrezi pe vînzări cu succes, eşti miezul, viaţa nu mai are taine pentru tine.

Asta m-a făcut să-mi amintesc de perioada cînd lucram şi eu pe vînzări. Aveam către 12 ani, vremea cînd răsare şi se încreţeşte părul pe lîngă genitală, cînd apar coşurile pe obraz ţipînd eşti nefutută către copilă şi eşti lăbar către băiat. Şi la 12 ani eu umblam îmbrăcat cu pantaloni de catifea, că blugii erau de duminică la biserică. Şi cu cămaşă în carouri şi peste, o bluză cu glugă, adică papagaliceşte, dar în universul meu eram cool. Că eram băiat de cartier, deşi locuiam la ţară unde nu-s cartiere.

Aşadar la 12 ani, îmbrăcat din furcă, mă aflam în piaţă. Tocmai ce mă trimisese bunica să vînd o butelie de aragaz care nu-i mai era de trebuinţă. Şi ca să treacă vremea şi să atrag clientul, mă apuc să laud marfa, să dau din mîini ca niggerii din videoclipuri, să trag gluga pe creştet, să o dau pe spate, orice numai să mă scap de butelie şi să încasez comisionul de la bunica. Caşcavalul, nu untdelemnul.

Cînd eram eu mai în toiul advertisingului, apar doi poliţişti. Ce faci, tinere? Cum ce fac, zic io, vînd o butelie, de parcă singura activitate posibilă în universul nostru ar fi vînzarea buteliilor. Şi a cui e butelia, continuă domnul în uniformă? A lu´ bunică-mea, a cui să fie, sar eu cu tupeu, de parcă nimeni înafara bunicii mele nu ar fi putut poseda o butelie de aragaz? Da´ bunică-ta ştie că o vinzi, întreabă el?

Nu ştiu cum să vă spun, dar eram gata să abandonez butelia în piaţa şi să iau calea pribegiei la viteză maximă. Bunica, deşi la cîţiva metri, în zona lactatelor, părea la ani lumină distanţă, aşadar m-am imaginat deja încătuşat şi cu cazier din pricina buteliei. Noroc că anii lumină s-au redus la nişte paşi şi problema s-a rezolvat de la sine, însă atunci am realizat pentru prima dată, dar şi pentru toată viaţa că pe vînzări nu te joci. Avea dreptate colega.