Reflecţie asupra unei întîmplări cu femei, bîrfe şi cu mine în rolul împiedicatului

Tare mi-s dragi poveştile de kkt cu prietenii. Fie la o bere laolaltă, fie la telefon la o bere laolaltă. Sîntem la vîrsta la care avem şi de ce să ne amintim ca nişte pensionari, dar şi la ce să nădăjduim ca nişte oameni relativ tineri. Avem pe cine să bîrfim, să spurcăm, să preţuim, iar dacă ne împotmolim, îi loc şi de autoironie pînă gătăm licoarea din halbă sau bateria la telefon.

            Dar o bîrfă între bărbaţi îi o labă. Şi asta am descoperit-o după ce m-am însurat. Nimeni nu ştie să pună cu adevărat problema ca o femeie cînd îi de îngenunchiat adversarul. Eram la Budapesta cu fosta prietană/actuala nevasta şi ne întîlnim cu o fostă colegă de-a ei în preajma Crăciunului. Femeia simţită ne aşteaptă cu un aperitiv, o zamă şi ceva grupări OH. Pentru mine era numa’ bine. Aparent şi pentru nevastă.

Da’ te miri de unde sare iepurele şi numa’ ce aud bicisnicia la capătul vizitei. Ai văzut? Ce să văd, tu? N-ai văzut?! Ce să văd, viitoare nevastă? Păi fata asta n-are oale în casă. Cum n-are oale-n casă? Da’ din ce ne-o dat să mîncăm? Din farfurii. Şi astea nu-s tot oale? Nu, îs farfurii. Pentru că nu are oale în casă, deci nu găteşte, deci nu-i de mirare că o lăsat-o bărbatu’.

Trecînd de la episodu’ cu oalele, mă abat la job pe lîngă nişte colege. Şi mă trezesc că aflu în 10 minute mai multe decît ştiam în 2 ani jumate în firmă. Cine se îmbracă ca pula, cine calcă strîmb, cine vorbeşte ca un dislexic, prietenu’ cui fute banii la aparate, dar mai ales cine o deschis poarta la pulă fără parpalac şi o rămas gravidă.

Nu peste mult apare schimbul de tură care-i fătucă şi-i relatez entuziast experienţa proaspătă. Iară la capăt o întreb nu eşti cumva şi tu gravidă? Nu, zice fata, dar cînd o fi să fie, tu eşti primul... şi aci nu s-o oprit ea, ci am intrat io îndrăzneţ zicînd care te gravidează?! O-nlemnit colega. Nu am lăsat-o să caşte gura, că nu era bine. Îi rea de gură. Am continuat nu te uita că nu-s arătos, nu asta-i ideea, oricum îs în stare să fac nişte fetiţe frumoase, de le deoache lumea pe stradă. Colega tace în continuare şi io salut şi ies, să nu apuce să mă spurce, nu de alta, da’ are şi bărbat şi dacă-l aduce la lucru să mă salute, io nu tresar de bucurie.

Ajung acasă şi mă-ntreabă nevasta cum o fo’ la job? Bine, zic io, ia să-ţi spun ce-am isprăvit. Nevasta rîde, io rîd cu gîndul că nevasta rîde la glumele mele, da’ cînd să-mi sting zîmbetul din colţul gurii zice doamna da’ cum arată colega ta la care i-ai promis fetiţe frumoase?

Io aci am rămas blocat. Ce era să zic? Că domnişoara îi tînără, frumoasă şi-n putere de-ar strînge-o în braţe 80% din firmă, iar ceilalţi 20% nu recunosc? Nu! Am zis hotărît nu-i nu ştiu ce de capul ei! Da’ crezi că-i de-ajuns pentru nevastă? Nu! Ia arată-mi nişte poze pe feisbuc. Şi io în loc să zic că nu ştiu cum o cheamă, sau că n-are feisbuc, îi arăt. Şi nevasta vede şi nu se rabdă şi zice ce vorbeşti, mă, că asta-i fată frumoasă, să faci bine să nu întîrzi de la job, că io-ncep să-mi fac griji.