vineri, 22 ianuarie 2010

Laba Festival

Am scris acum ceva vreme despre laba si despre conduita pe care o astfel de ocupatie nobila o implica. Un fel de cod de onoare ce nu trebuie abandonat odata insusit. Celor care au gasit iluminarea in invatamintele enuntate anterior le aduc veste buna. Peste un miliard de oameni praznuiesc azi Laba Festival, ziua in care Buddha a atins iluminarea.

Si circotasilor care acuza labarii ca ar avea o existenta insipida si mizera datorita satisfacerii solitare, le spun ca laba nu apartine doar individului. Ea poate fi savirsita si in sinul familiei. Mai ales in aceasta zi de sarbatoare.

Sa dam o mina de ajutor cui are nevoie.

luni, 4 ianuarie 2010

Gaozul stelar

Am bagat 15 sezoane jumate de Stargate in doua saptamini. La capat era s-ating iluminarea, da` cum m-am mucit in ultima noapte alba, am ratat-o. Nu cred sa ma mai inalt in veci catre un plan superior al existentei, dar nici nu-mi bat capul. Ma consolez cu lucruri mai marunte.

Unul dintre ele ar fi sa-mi fac un rost in viata cu ajutorul portii stelare. Ma gindeam ca daca as da peste asa ceva in ograda, m-as apuca de bisnita. Am prieteni care s-o spetit ani de zile sa aduca tigari si benzina din Ucraina si inafara de amenzi si procese la tribunal nu prea o pus pe picioare nimic. Cu o poarta din asta dai peste cap taxele vamale si infloresti pe zi ce trece.

Sa revin la miez. De ce pina si in filmele SF cu alieni si ghidusi spatiali, america trebe sa fie miezul din dodoasca? Fute unu` o laba in spatiu si automat se dovedeste ca ejacularea e meid in iues. Presedintele e contactat si mareata armata americana implinta steagul in baltoaca de sloboz. Rusii, in perspectiva americana, se agita, chinezii fac bulbuci, iar europenii rivnesc tainic si neputincios la marile realizari transtlantice. Io stau si ma intreb. Avind certitudinea ca america are o istorie de doar 300 si ceva de ani, cum futaiu` lu` Bimbo o rezistat Terra fara ajutorul lor dinaintea invaziilor galactice si a necazurilor planetare pina sa imparta ei dreptatea din sacul fara fund a maretei lor civilizatii?

In citeva sute de episoade filmul nu face atceva decit sa relateze in efecte speciale lupta dintre bine si rau. Binele is americanii, iar restul fut meciul fara oprire, fie ca-i vorba de alte natii pamintene, fie extraterestrii cu serpi inauntru, sau fapturi cu sclipici. Aia cu serpi in trup is nimic altceva decit mitologia terestra a diferitelor culturi. Ei is slujiti de razbonicii Jaffa, un fel de pule neputincioase cu chip, care jinduiesc dupa libertate atit de aprig, incit atunci cind o au la indemina, se omoara intre ei ca nu cumva sa apuce sa se bucure de ea. Ar trebui sa intruchipeze o cultura a onoarei, curajului si respectului, insa se caca imprastiat la fiecare pas. Dupa cum ii vad io, is o ceata de slugoi care-si fac laba fara sa se atinga la prohab si dau vina pe toti din jur ca nu ejaculeaza.

Inafara de americani, nici o alta adunatura nu respecta drepturile si libertatile individului. Toti tortureaza prizonierii si ii asupresc, insa cowboyi planetari care invadeaza Orientul Mijlociu in realitate, au grija ca in SF sa fie mai catolici ca Papa de la Roma utilizind doar modalitati ortodoxe si protestante.

Alt neam de harai spatiali is wraith. Astia is un fel de emo intergalactici care fac rau pe pielea altora. Fiecare are in palma o pizda prin care sug viata din alte specii. Ala care i-o scornit o avut o minte hodinita si un apetit nestavilit pentru laba. Asta trebuie sa fie upgradeu` suprem in viata unui masturboi. Gaura din palma in forma de pizda.

Ori nu is altceva decit niste martori ai lui Iehova la scara mare. Se preumbla din poarta (stelara) in poarta (stelara) si propovaduiesc poporului. Nu impart Treziti-va si Turnul de veghe, insa la fel ca si martorii is al naibii de greu de scos din casa.

Acuma cineva se poate intreba pe buna dreptate daca nu-ti place, de ce pula me, te-ai uitat la 300 si ceva de episoade, ficior? Pai, domnu`, io m-am uitat ca-mi place sa vad planeti, galaxii si ce mai ii p-acolo p-afara. In schimb m-am trezit ca nu fac altceva decit sa vizionez visul american mutat in spatiu. Cu personajele aferente. Bravul soldat american, care inafara de-a zice yes, sir, roger that, nu mai ii capabil de alt act care necesita inteligenta, ofiterul care se sterge la cur cu ordinele primite de la superior, insa ii cere soldatului supusenie neconditionata, omul de stiinta care daca ar fi sa ne luam dupa cite lucruri cunoaste, ar putea fi cel putin Dumnezeu, corporatista carierista la 35 de ani care plinge dupa pula, in schimb o refuza cind i se ofera si se trezseste ca-i creste una intre picoare din cauza frustrarii acumulate, cirlidara de bani gata cu doua pizde, produsul national, a.k.a. the fat fuck, care crede ca-i cul sa te comporti infantil la 25 de ani si personajul de import, desteptatonul strain (adica non-american) care este genial, insa insuportabil.

Cu americanii la ghidon the world is a better place. In ziua cind nu o sa mai fie unu` pe fata pamintului the world shall be the best place.