duminică, 29 noiembrie 2009

Pygmalion autorizat, caut Galatee

Cind am citit io in vremea tineretii despre domnu` Pygmalion care se indragosteste de lucrarea mainilor sale am ramas nauc. E mare lucru sa ai indemina si sa vezi cum de sub dalta proprie iese minunea. E normal sa prinzi drag de ceea ce-ti reuseste, mai ales ca ai investit timp si simtaminte, insa chiar sa ti se inmoaie genunchii mi se parea un pic peste putinta mea de pricepere.

Apoi mi-o virit careva in canalul auditiv ceva remarca de-a lu` Michelangelo referitor la sculptura. Ceva de genul ca in fiecare bloc de marmura, opera zace ascunsa. E de-ajuns sa inlaturi ceea ce este in plus ca sa scoti la lumina minunatia. Daca prima nazbatie mi-o incruntat sprincenele, gaselnita renascentistului macaronar mi s-o parut pirtoasa rau. Hai, ca la prima punem botul ca e mitologie sau literatura antica, insa tovarasul Buonarroti fie era muci cind o scos magareata pe gura, fie o vrut sa ia ochii unui tinerel pingaribil.

Mult dupa mitologie si renastere, in postmodernism, artistii adopta tehnici noi si surprinzatoare la superlativ. Daca artistul, sa-i zicem clasic, izbea ciocanul de dalta pina contura opera, azi, nu se mai confrunta deloc cu estetica exterioara, carevasazica forma. Artistul contemporan, asemeni unui Neghinita al artei, izbeste in continuare preocupindu-se de miez, de interior, pentru ca adevarata valoare izvoreste de-acolo pentru a se rasfringe in afara, dinaintea privirilor nesatioase ale consumatorilor de estetic.

Daca doresti sa fii sculptata frumos in interior, sau cunosti pe cineva care tinjeste, lasa un offline, ca io ascut dalta intre timp. Cu mina dreapta.

duminică, 15 noiembrie 2009

Peltici, gingavi si dislexici

Stiu pe unu` ce are o bunica unguroaica. Din Ungaria. Si bunica-sa vorbeste romaneste cum vorbesc ungurii, ceva de genul trebe la mine, am dat cu seama etc. Asta pe care-l stiu io, in loc sa vorbeasca cu buna-sa cum ar trebui, ca sa prinda si batrina 2 cuvinte si sa se inteleaga mai bine cu el-care nu vorbeste ungureste-ii convins ca ea pricepe doar romana stilcita. Asa ca in loc s-o intrebe vrei ceva de mincare, o ia cu vrea mincare la tine­? Nici nu-i de mirare ca biata muiere se simte-n limba romana ca intr-un labirint. Cu profesori din astia nici nu ai cum sa nu te impiedici de fiecare treapta.

Am priteni ale caror iubite, cind vor sa fie calde si intime, incep sa converseze ca niste dislexice. Sint bloscuta ta, pune-mi pelnita sub capsol... Amorul e doar pentru oligofreni si retardati? Ca adulti si persoane fara handicapuri in vorbire nu putem socializa intim? Colac peste cucul armenesc, in loc sa-si duca la un control medical iubita, sau sa-i dea papucii, mai cunosc dobitoci carora li se fute arcul limbii dupa ce femeia le descinta peltic in asternut. Asa am realizat ca e contagios cicatul asta si daca la o femeie nu-ti pasa ca se manifesta, la un barbat da urit pe dinafara. Cu ce tupeu vrei sa ne betivanim impreuna si sa vorbim despre pizda si meciuri, ca dupa 3 beri sa-mi strigi hai CFL, hai Lapidu`, hai Unilea Ulziceni? Am observat ca barbatii astia is cei care fara muierea lor prin preajma se arata cei mai cocosi. Ii arat io cine-i barbat in casa. Dinaintea mea trebe sa taca... Cum apare muierea, se manifesta si simptomele. Masculul devine gingav. La cheie.

In general lumea vorbeste cu copiii mai rau decit cu animalele de companie. Vezi paragrafele anterioare. Daca e mic si face greseli de vorbire, nu trebuie sa le faca si parintii pentru a simpatiza cu el. E ca si cum, sanatos fiind, ti-ai trage piciorul dupa tine la sectia de ortopedie doar pentru a-i face pe pacienti de acolo sa se simta in largul lor.

E destul sa-i vorbesti copilului corect si in timp isi revine. E calea cea mai simpla. Rezolva natura. Cu cit ii vorbesti mai stilcit sub pretextul afectiunii, cu atit e mai probabil ca la 5-6 ani sa fie inca tinta bataii de joc a colegilor. Starea aparenta de normalitate si confort in oligofrenie pe care unii incearca s-o induca copiilor e o iluzie daunatoare. Firesc ar fi sa ajuti copilul sa ajunga la normalitate aratindu-i chipul normalitatii, nu spunindu-i ca fecalele-s ciocolata.