luni, 19 decembrie 2011

Să dăm Porumboiu din mîna pe Bănel de pe gard

M-am întrebat de multe ori ce făceau acum 25-30 de ani finanţatorii actuali ai cluburilor de fotbal româneşti. Pînă să ajungă în atenţia presei datorită cluburilor, nimeni nu ştia de ei. Acum în schimb îs ca mioriţa căreia iarba nu-i mai place(nemulţumiţi), gura nu-i mai tace(declaraţii). Am citit azi în Gazeta Sporturilor asta. Mai jos am pus şi un print-screen cu upgradeuri.

Din prima frază înţelegem că domnul cu scandalul i se alătură lui Jiji. Fără să mai citesc restul articolului, am ştiut că am luat-o pe un drum greşit. La reputaţia pe care o are Jiji, nu i te poţi alătura nici măcar în chestiile elementare fără să-ţi lipeşti o etichetă negativă în frunte. Cum ar fi de exmplu respiratul. Toţi oamenii respiră, Jiji este om, deci Jiji respiră. Aparent, nu facem nimic alăturîndu-ne lui Jiji în a trage aer în piept. Greşit! Pentru că Jiji respiră, dar o face pe gură.

Să revenim la articolul pe care totuşi l-am lecturat pînă la capăt. Domnul Porumboiu ameninţă că în semn de protest...ar putea să boicoteze meciul cu Rapid, echipă care nu are nici o legătură cu contestaţiile anterioare. Pare logic şi de bun simţ, nu? Dar să vedem mai jos cum are de gînd să boicoteze domnul Porumboiu meciul. Sper să ningă suficient de mult încît terenul să devină impracticabil, declară el. Aşadar să ne aşteptăm la un dans al ninsorii, la invocaţii tribale, la rugăciuni aducătoare de fulgi, sau să trecem pe lîngă declaraţiile sale ca şi cum usturoi n-ar fi mîncat?

La polul opus, fără legătură cu fotbalul-afacere, dar în strîns raport cu fotbalul-sport, Bănel a fost votat pe situl oficial al celor de Saint-Etienne cel mai bun jucător al meciului cu Dijon. Zic că nu-i rău pentru un ţigan cu mai mult bun simţ şi pricepere în zona lui de activitate decît mulţi europarlamenari în a lor.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Tăcerea-i de aur... dinaintea nevestei

Mă-ntorc acasă de la lucru. Trudit. Nu atît de la lucru cît de la beţivăneala din seara dinainte. Nevasta butona la tv. Io, trudit, cu poftă de vorbă în contradictoriu, căutam prilej de scandal. Nevasta rezistă. Întinde masa, scoate o bere, nu mă contrazice, face minuni, nu alta. Îi bai, mă gîndesc io. Nu ne sfădim azi. Îi prea blînducă. Iar trebe să-mi sufoc furia în subconştient şi să visez urît noaptea. Iar mă scol cu ceafa asudată în loc să ridic vocea la consoartă.

Nu trec 2 minute şi o aud pe una la tv că zicea Doamne, ce bărbat era, frumos, bun la suflet, atent, grijuliu, ajuta mereu la treburile casei, nu am să-i reproşez nimic. Io cînd aud asta, jubilez. Gata, am găsit motiv de ceartă. Şi zic către nevastă tu, auzi că mai există pe faţa pămîntului femei care-şi laudă bărbaţii, nu ca tine numa’ să critici că beau şi nu fac curat şi zac la seriale noaptea şi sforăi în somn şi-mi put picioarele şi nu-s în stare să gat şcoala de şoferi începută acum 1 an jumate şi cîte altele... uite că doamna de la tv realizează ce bărbat are.

Stă nevasta liniştită şi mă lasă să gat ce am de zis. Cînd vede că am terminat aerisirea şi am închis supapa, zice cu calm tu ai habar de cine vorbea aia? Darăcă, zic io, de bărbatu-său. Nu, zice nevasta, de tat-su. Orice om însurat ştie, sau ar trebui să ştie că tatăl nevestei îi etalonul masculin prin excelenţă. Cu defecte, calităţi, el e miezul. Nu ai ce intra în competiţie cu socrul, că pierzi înainte de start. Tac mîlc şi îmbuc din blid ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Nevasta prinde puteri şi plusează tat-su lu’ aia dela tv îi mort. Aci mi-o închis complet fermoarul la gură. Cum ziceam înainte, competiţia cu tatăl nevestei e un eşec. Competiţia cu tatăl nevestei în lut e un combo-eşec. Dacă nu opreşti cursa la timp rişti să mănînci pită unsă zile-n şir. Io am tăcut, că-mi place mîncarea gătită şi prefer să mă trezesc cu ceafa asudată decît să adorm flămînd.

vineri, 26 august 2011

Pâine şi circ


Am ocazia/obligaţia să trec prin Turda din cînd în cînd. În cea mai mare parte a timpului mă plictisesc, fie pentru că nu cunosc atracţiile zonei/momentului, fie le-am vizitat deja. Din întîmplare am nimerit şi azi la Turda şi am fost turist cu norma întreagă.

Trezit cu noaptea în cap pe la 11, nu am putut lipsi de la expoziţiile de la Liceul Mihai Viteazu. Flori, porumbei, câini şi lume curioasă. Lume care deşi nu intenţiona să cumpere măcar un pui de cactus, se lamenta că nu-i la fel ca-n anii trecuţi. Păi, oameni buni, dacă şi-n anii trecuţi puterea de cumpărare era la fel ca şi anul acesta cum încurajaţi producătorii să revină? Nu zic să cumpere fiecare vizitator o floare sau un căţel, însă nici nu poţi pretinde prezenţa a sute de specii exotice doar pentru bucuria ochilor. Şi ăia care vin cu marfa de departe trebuie să-şi scoată pîrleala de undeva, iar din pozele pretenţioşilor nu cîştigă nimic.

Pe la amiază, primarul cu nu ştiu ce pui de senator redeschidea muzeul de istorie. Din mulţime, cineva vocifera că pe lîngă redecorări şi reinaugurări, s-au trezit cu parcul din zonă distrus. În cîteva clipe gardienii publici(poliţia comunitară) s-a autosesizat şi a încercat cu vorba bună să pună dop intervenţiei nemulţumitului. Lumea jubila. Dincolo de sensibilităţi locale, dincolo de bancurile cu ardeleni, moldoveni şi mitici, românului îi place circul. Şi contestarea publică a autorităţii e tot o formă de circ.

Cînd am crezut că participarea mea la „zilele oraşului” se termină, numa’ ce aud glasul soacrei uite ce fum e în grădină! Sărim cu spaima în sîn de la masă, însă nu era la noi. Ok, inseamnă că e la alţii, deci mergem să facem poze la incendiu şi să luăm pulsul evenimentului.

Lumea, le fel ca acum cîteva ore, adora circul. Pînă să vină pompierii, stăteam şi ne uitam ca boii la poarta nouă. Poartă care ardea. Fiecare avea o părere, un sfat, însă nimeni nu sărea cu o găleată să se manifeste în mod util. După ce am fotat un ceas şi m-a lovit plictisul, am dat să ma întorc acasă. Pe drum mă întălnesc cu un cunoscut. El prinsese de veste cu întîrziere. După ce ne salutăm, mă aştept să mă întrebe ceva despre vîlvătaie, despre victime, in schimb îl aud ai făcut ceva poze? Şi gîndul m-a dus iar spre dorinţa de circ a românului. Aceeaşi dorinţă care m-a ridicat şi pe mine de la masă.

Concluzia e una tristă(parcă sună a clişeu). În general avem tendinţa să ne lamentăm de criză, de politicieni, de echipa preferată, de sistemul şcolar, de cel imunitar, cam de orice, însă pe de altă parte toate cauzele neîmplinirii/insatisfacţiei ne dau apă la moară, noi subiecte de discuţie, bîrfă, circ. Acel panem et circenses al lui Decimus Juvenalis de acum ~ 2000 de ani, noi îl trăim cu satisfacţie, sau poate chiar trăim pentru el. Atît că pâinea a fost înlocuită de mici şi bere, iar luptele dintre gladiatori de evenimentele mondene. O fi natura umană, sîngele latin, altceva?