vineri, 26 august 2011

Pâine şi circ


Am ocazia/obligaţia să trec prin Turda din cînd în cînd. În cea mai mare parte a timpului mă plictisesc, fie pentru că nu cunosc atracţiile zonei/momentului, fie le-am vizitat deja. Din întîmplare am nimerit şi azi la Turda şi am fost turist cu norma întreagă.

Trezit cu noaptea în cap pe la 11, nu am putut lipsi de la expoziţiile de la Liceul Mihai Viteazu. Flori, porumbei, câini şi lume curioasă. Lume care deşi nu intenţiona să cumpere măcar un pui de cactus, se lamenta că nu-i la fel ca-n anii trecuţi. Păi, oameni buni, dacă şi-n anii trecuţi puterea de cumpărare era la fel ca şi anul acesta cum încurajaţi producătorii să revină? Nu zic să cumpere fiecare vizitator o floare sau un căţel, însă nici nu poţi pretinde prezenţa a sute de specii exotice doar pentru bucuria ochilor. Şi ăia care vin cu marfa de departe trebuie să-şi scoată pîrleala de undeva, iar din pozele pretenţioşilor nu cîştigă nimic.

Pe la amiază, primarul cu nu ştiu ce pui de senator redeschidea muzeul de istorie. Din mulţime, cineva vocifera că pe lîngă redecorări şi reinaugurări, s-au trezit cu parcul din zonă distrus. În cîteva clipe gardienii publici(poliţia comunitară) s-a autosesizat şi a încercat cu vorba bună să pună dop intervenţiei nemulţumitului. Lumea jubila. Dincolo de sensibilităţi locale, dincolo de bancurile cu ardeleni, moldoveni şi mitici, românului îi place circul. Şi contestarea publică a autorităţii e tot o formă de circ.

Cînd am crezut că participarea mea la „zilele oraşului” se termină, numa’ ce aud glasul soacrei uite ce fum e în grădină! Sărim cu spaima în sîn de la masă, însă nu era la noi. Ok, inseamnă că e la alţii, deci mergem să facem poze la incendiu şi să luăm pulsul evenimentului.

Lumea, le fel ca acum cîteva ore, adora circul. Pînă să vină pompierii, stăteam şi ne uitam ca boii la poarta nouă. Poartă care ardea. Fiecare avea o părere, un sfat, însă nimeni nu sărea cu o găleată să se manifeste în mod util. După ce am fotat un ceas şi m-a lovit plictisul, am dat să ma întorc acasă. Pe drum mă întălnesc cu un cunoscut. El prinsese de veste cu întîrziere. După ce ne salutăm, mă aştept să mă întrebe ceva despre vîlvătaie, despre victime, in schimb îl aud ai făcut ceva poze? Şi gîndul m-a dus iar spre dorinţa de circ a românului. Aceeaşi dorinţă care m-a ridicat şi pe mine de la masă.

Concluzia e una tristă(parcă sună a clişeu). În general avem tendinţa să ne lamentăm de criză, de politicieni, de echipa preferată, de sistemul şcolar, de cel imunitar, cam de orice, însă pe de altă parte toate cauzele neîmplinirii/insatisfacţiei ne dau apă la moară, noi subiecte de discuţie, bîrfă, circ. Acel panem et circenses al lui Decimus Juvenalis de acum ~ 2000 de ani, noi îl trăim cu satisfacţie, sau poate chiar trăim pentru el. Atît că pâinea a fost înlocuită de mici şi bere, iar luptele dintre gladiatori de evenimentele mondene. O fi natura umană, sîngele latin, altceva?