vineri, 28 iunie 2013

Căpuşa socială

Nu sufăr căpuşele sociale. Persoanele care nu-s în stare să iasă în faţă cu o glumă, cu o replică, cu o idee, orice. Persoanele care se introduc în grup doar ca să mai prindă o vorbă de duh care să le ridice nivelul scăzut al glicemiei sociale. Oamenii de care vorbesc stau mereu chitic în grup. Rîd la glume, eventual întăresc opinia povestitorului, sau în cel mai bun caz îl combat cu argumente afective, gen da’ nu-i aşa, pentru că io ştiu că nu-i aşa, sau nu ai dreptate pentru că mie nu-mi place ce zici tu. În cazul în care iau ei primul plan, o fac cu eternul lor necaz. Io nu am noroc în viaţă, am rate la bănci, numai mie mi se întîmplă aşa ceva etc.
Îi găseşti în pauza de ţigară la job, sau ca şi prieteni ai prietenilor la zile de naştere şi sărbători legale. Dacă îi găseşti frecvent la orice ieşire, înseamnă că îs prieteni direcţi şi aci-ţi meriţi soarta. Ori te-ai întovărăşit cu ei cînd erai beat în semi-comă alcoolică, ori le-ai îngăduit să-ţi devină prieteni, în loc să-i loveşti violent în coaie sau ţîţe, după caz.
Nimeni nu este mereu genial şi cu poftă de haz, dar căpuşa socială, dacă te-a auzit glumind de cîteva ori, aşteaptă să scoţi mereu ceva minunat pe gură ca să-i colorezi ziua anostă. Dacă ai şi tu o grijă pe cap, un necaz pe suflet şi nu eşti dispus să livrezi umor la comandă, o auzi no, de ce taci, mai zi ceva să rîdem, de ce nu zici nimic? Ca şi cum faptul de a vă învîrti în acelaşi cerc presupune din partea ta efortul de a livra zilnic voie bună, iar al ei de a-l primi ca şi punctul culminant al zilei.
Părerea mea e că glumele, replicile cu haz, ghiduşiile apar în discuţie natural, într-o stare de calm, de lejeritate a situaţiei, nu la comanda sau dorinţa cuiva. Nu pot pompa glume 24/7. Poate am şi io ceva pe inimă şi nu mă refer aci la stratul de grăsime care o înconjoară.

Oameni buni, avea un priten de-al meu o vorbă omul la bucurie să bea, iar la necaz să se spînzure. Dacă puteţi să vă mulţumiţi cu voia bună gratuită atunci cînd se iveşte, faceţi-o, altfel vedeţi că sfoara de agăţat nu-i scumpă. Şi nimeni nu v-a duce doru’.

duminică, 23 iunie 2013

Io cu tata S02E2- Cine cade pentru dreptate, se scoală repede



O trecut ceva vreme de cînd am lăsat sfaturile lu’ tata în obşte şi am luat calea politicii să aduc dreptatea-n lume. De Satelit nu mai ştiu nimic. Ce s-o ales de el la facultatea de drept? O biruit să facă oarice? Nu tare cred, că-n lume tăt aşe-i. Da’ nici io n-am rupt fîşu nedreptăţii. Încă. Da’ mă zbat.
Avem la partid un învăţat, un meşter al dreptăţii. Nu ştie cîte ştie tata, da’ îi dăruit şi dînsu’. Şi mai ales îl frămîntă şi pe el dreptatea-n lume. Care lipseşte. Şi după mintea lui, îs lucuri care să pot face. Atît că trebe vreme. Şi-i de-nceput de mic.
Zîce meşteru’ de la partid că omu’ îi născut gol, nul. Cum îl creşti, aşe-l ai. Iară dacă-l vrei bun, îl îndrumi cătră bine, altfel, poţi să-l fuţi că nu mai cîntă la struna la care trebe. Mijlocul cel mai bun de îndrumare îi bătaia întru dreptate. Şi tata-mi spunea de cîte ori mă abţîguia unde dă părintele, creşte. Io credeam că creşte cucuiu’, da’ nu-i aşe. Creşte intenţia părintelui care o atins carnea pruncului. Dacă părintele te bate prosteşte fără rost, apoi fără rost îi rezultatu’, dară dacă îţi mîngîie fălcile că să scoată om din tine şi o face zî de zî, om drept iesă din tine. Bătaia întru dreptate, îndreaptă strîmbătatea din făptură.
Oamini buni, zîce meşteru’, daţi cu sete în copii cu gînd drept. Bărbaţilor,bateţi-vă muierile întru dreptate, familiile vostre să fie sere ale dreptăţii, că unde dă omul cu gînd drept, nedreptatea secătuieşte şi răsare dreptatea-n lume. Voi nu daţi în fiii şi-n nevestele vostre, ci în nedreptatea acestei lumi. Rostul vostru îi să apropiaţi orizontul dreptăţii.
Spusă ca de om de la oraş, da’ tare drepte mi s-o părut vorbele meşterului. Parcă-l auzem pă tata cînd mă gîdila cu coada de la sapă în pruncie nu-n tine dau, ci-n răutatea din tine. Şi cîtă dreptate ave tata, iară io numa’ binile nu i-l doream. Da’ am ajuns la vorbele lui şi acuma numa’ trămura carnea pă mine să mă-ntorc în obşte, să-mi aflu nevastă şi s-o las groasă ca să am de unde începe a împărţi dreptatea. La-nceput în obşte, iară mai apoi din obşte cătră lumea întreagă. Ceriu-i stavilă! Adică sky is the limit pîntru spurcaţii de la oraş.

marți, 18 iunie 2013

De ce/de ce nu trag clopotele în Ţara Haţegului ?



S-a nimerit acum cîteva luni să trec prin Ţara Haţegului în vizită la un prieten. Şi ca să nu băltim doar prin birturi şi la raftul cu bere din Lidl, băiatul s-a trudit să mă poarte şi pe la nişte obiective istorico-culturale, religioase etc. Cum blogul ăsta nu-i blog de turism şi de călătorie, ci blog vulgar pentru oameni de bine... sau invers, io vă arăt doar o poză facută într-o biserică actualmente reformată (în trecut catolică, mai apoi ortodoxă). Poza surprinde un dialog (dintr-o carte de impresii) între credinciosul reformat şi faţa bisericească ce se ocupă de lăcaşul de cult.
Comentariile mele-s de prisos. Probabil şi ale vostre, dar asta nu înseamnă că nu puteţi încerca...


vineri, 14 iunie 2013

Reflecţie asupra unei întîmplări cu femei, bîrfe şi cu mine în rolul împiedicatului


Tare mi-s dragi poveştile de kkt cu prietenii. Fie la o bere laolaltă, fie la telefon la o bere laolaltă. Sîntem la vîrsta la care avem şi de ce să ne amintim ca nişte pensionari, dar şi la ce să nădăjduim ca nişte oameni relativ tineri. Avem pe cine să bîrfim, să spurcăm, să preţuim, iar dacă ne împotmolim, îi loc şi de autoironie pînă gătăm licoarea din halbă sau bateria la telefon.
            Dar o bîrfă între bărbaţi îi o labă. Şi asta am descoperit-o după ce m-am însurat. Nimeni nu ştie să pună cu adevărat problema ca o femeie cînd îi de îngenunchiat adversarul. Eram la Budapesta cu fosta prietană/actuala nevasta şi ne întîlnim cu o fostă colegă de-a ei în preajma Crăciunului. Femeia simţită ne aşteaptă cu un aperitiv, o zamă şi ceva grupări OH. Pentru mine era numa’ bine. Aparent şi pentru nevastă.
Da’ te miri de unde sare iepurele şi numa’ ce aud bicisnicia la capătul vizitei. Ai văzut? Ce să văd, tu? N-ai văzut?! Ce să văd, viitoare nevastă? Păi fata asta n-are oale în casă. Cum n-are oale-n casă? Da’ din ce ne-o dat să mîncăm? Din farfurii. Şi astea nu-s tot oale? Nu, îs farfurii. Pentru că nu are oale în casă, deci nu găteşte, deci nu-i de mirare că o lăsat-o bărbatu’.
Trecînd de la episodu’ cu oalele, mă abat la job pe lîngă nişte colege. Şi mă trezesc că aflu în 10 minute mai multe decît ştiam în 2 ani jumate în firmă. Cine se îmbracă ca pula, cine calcă strîmb, cine vorbeşte ca un dislexic, prietenu’ cui fute banii la aparate, dar mai ales cine o deschis poarta la pulă fără parpalac şi o rămas gravidă.
Nu peste mult apare schimbul de tură care-i fătucă şi-i relatez entuziast experienţa proaspătă. Iară la capăt o întreb nu eşti cumva şi tu gravidă? Nu, zice fata, dar cînd o fi să fie, tu eşti primul... şi aci nu s-o oprit ea, ci am intrat io îndrăzneţ zicînd care te gravidează?! O-nlemnit colega. Nu am lăsat-o să caşte gura, că nu era bine. Îi rea de gură. Am continuat nu te uita că nu-s arătos, nu asta-i ideea, oricum îs în stare să fac nişte fetiţe frumoase, de le deoache lumea pe stradă. Colega tace în continuare şi io salut şi ies, să nu apuce să mă spurce, nu de alta, da’ are şi bărbat şi dacă-l aduce la lucru să mă salute, io nu tresar de bucurie.
Ajung acasă şi mă-ntreabă nevasta cum o fo’ la job? Bine, zic io, ia să-ţi spun ce-am isprăvit. Nevasta rîde, io rîd cu gîndul că nevasta rîde la glumele mele, da’ cînd să-mi sting zîmbetul din colţul gurii zice doamna da’ cum arată colega ta la care i-ai promis fetiţe frumoase?
Io aci am rămas blocat. Ce era să zic? Că domnişoara îi tînără, frumoasă şi-n putere de-ar strînge-o în braţe 80% din firmă, iar ceilalţi 20% nu recunosc? Nu! Am zis hotărît nu-i nu ştiu ce de capul ei! Da’ crezi că-i de-ajuns pentru nevastă? Nu! Ia arată-mi nişte poze pe feisbuc. Şi io în loc să zic că nu ştiu cum o cheamă, sau că n-are feisbuc, îi arăt. Şi nevasta vede şi nu se rabdă şi zice ce vorbeşti, mă, că asta-i fată frumoasă, să faci bine să nu întîrzi de la job, că io-ncep să-mi fac griji.

duminică, 9 iunie 2013

Io cu tata S02E1- Să hie dreptate-n lume !



Ficior, zîce tata cătă mine, nu gîndi tu că io-s înţelept dejaba. Pă lîngă că m-am născut cu dar şi ca mine altu’ nu să naşte decît o dată la un jubileu, pă vreme me oamenilor li să-ntărea înţelepciunea de la dreptate ca vouă azi pula de la alte treburi. Da cum nimic nu îi cum ar trăbui să hie, aşe şi cu înţelepciunea. Nu are cum spori dacă nu-i dreptate-n lume.
            Tată, zîc io, hai să facem oarecum să hie bine, hai să facem dreptate-n lume!
, nu să rabdă tata, dacă io-n înţelepciunea me, n-am fo în stare să fac nimic, doară nu-i hi mai breaz tu şi cu cela de-a lu’ Satelitu’?
Şi aci mă ie gura pe dinainte şi dau să sar din puţul înţelepciunii în balta prostiei zicînd dară tată, că tu tăte le cunoşti, da’ atunci cum de nu-i dreptate-n lume? Bagsamă n-ai făcut bine cînd te-o ispitit cu primăria şi ai zîs NU, de cumva politica aduce dreptatea-n lume? Sare şi Satelitu’ de lîngă mine şi poate nici că nu ne-aţi dat la şcoli de mici să ne instruiască alţii n-o fo tare bine.
Tata era alb ca varu’. Nu s-o aşteptat să-l înfrunte cela de-a lu’ Satelitu’, da’ io că i-am întors vorba, o fo capătu’ lumii. Mereţi la şcoli şi faceţi politică dacă asta vă trebe, numa’ să ştiţi că nu aşe-ţi aduce drepatea-n lume şi-n obşte. Şi-ţi vide că v-a cuprinde amaru’, da’ vreme a hi deja pierdută.
Faptu’ că tata nu ne-o mîngîiat fălcile cu dosu’ palmei o fost pîntru noi încuviinţare. Satelitu’ nu mai ave treabă cu tată-său că era la casa lui, iară muierea ştie să şi-o ducă de nas cu două vorbe dulci şi-o palmă păstă cur.
Satelitule, ce gîndeşti că-i face, îl întreb io? Bagsamă m-oi apuca de carte. Dacă dreptate cotăm s-aducem pă lume, la facultatea de drept mă duc, da’ tu, mă Palmierule?
Io dacă tăt am pomenit de politică să rostuim dreptatea-n lume şi-n obşte, trag pă dreapta la un partid de dreapta. Să hie cu noroc, zîcem între-un glas şi păşim cu dreptul, io şi cela mai mare de-a lu’ Satelitu’ să facem dreptate-n lume.