sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Dezlegare la shopping





Sîntem un neam de prăznicari. O ştim cel puţin de pe vremea lui Creangă care zicea: “Să dea Dumnezeu tot anul să fie sărbători şi numai o zi de lucru, şi atunci să fie praznic şi nuntă “… Ne place să petrecem, să NU lucrăm şi dacă se poate să avem şi beneficii în urma odihnei, ca să nu ostenim degeaba odihnindu-ne şi petrecînd.

Preafericitul patriarh Daniel, Domnul să-i dea ani fără număr şi rod îmbelşugat, a propus ca zi liberă data de 30 noiembrie, cînd românii îl sărbatoresc pe Sfîntul Apostol Andrei. Propunerea a fost adoptată de Camera Deputaţilor în luna iunie 2012, acesta fiind primul an în care angajaţii au avut liber în această zi. Din întîmplare am văzut la ştiri că dorinţa aprigă a preafericitului păstor de ziua lui în 2013 a fost să propună şi praznicul Înălţării Domnului ca zi nelucrătoare, dorinţă susţinută şi de deputatulul PSD Bogdan Diaconu.

Dar cuvîntul din poveste înainte mult mai este şi astfel s-a nimerit anul acesta să avem din păcate sf. Andrei si 1 decembrie, ambele zile nelucrătoare, DAR PLĂTITE, în weekend. Partea bună este că tot în preajma weekendului s-a nimerit şi Black Friday. Adevăratul Black Friday, cel de după  Thanksgiving Day. Partea proastă e că Black Fridayu` a fost anticipat de heterodocşii de la emag, altex si cei împreună cu dînşii şi au futut meciul. Însă dreptmăritorii au prăznuit cum se cuvine ieri cu reduceri după datină şi tipic.

Unde am vrut eu să ajung, pasăre de noapte, cu alcoolemie ridicată la ceas tîrziu… la faptul că Biserica Ortodoxă ar trebui să propună ca şi Black Fridayu` să devină praznic bisericesc. Dacă tot e în preajma sf. Andrei şi a lui 1 decembrie, de ce să nu facem combo-praznic şi să nu ne învrednicim de combo-zile nelucrătoare?! Dacă e praznic, praznic să fie! Cu dezlegare la peşte, untdelemn şi shopping. Cu masluri, miruire şi toate cele de trebuinţă neamului omenesc.

Amin !

miercuri, 7 august 2013

Despre cum am devenit făcător de minuni

Cumpăra mama într-o vreme Formula AS, Povestea mea şi Întîmplări adevărate. Tare-i plăceau poveştile de kkt din revistele astea. Căutînd ceva lejer de citit pe budă (pentru că pe budă îi recomandat să nu citeşti Heidegger şi Gadamer ca să nu te încui), dau de colecţia poveştilor. Tot răsfoind printre dramele închipuite de viaţă ale oamenilor, realizez că nu era revistă care să nu conţină cîteva cupoane pentru a comanda obiecte inutile la super-preţ. Ochelari pentru şofat, leacuri care tămăduiau boli încă nedescoperite, cărţi de bucate, cruciuliţe sfinţite la Ierusalim, Bethleem, Muntele Athos sau alte locuri cu rezonanţă religioasă etc.

Aşa că dacă tot aveam prea multă vreme la dispoziţie, zic ia să comand io nişte lucruri din astea folositoare pentru concitadini. Şi mă apuc cu prietenul Iosif să completez cupoane. Căutam adrese în cartea de telefon şi aduceam bucurie în casa omului. Atît că nu aveam feedback la muncă, deoarece nu îndrăzneam să băgăm mortul în casa cunoştinţelor apropiate.

Asta pînă la Mihăiţă. Mihăiţă era fost coleg de clasă în generală şi elev la fabrica de popi. Aşa că pentru el, cruciuliţa de la locurile sfinte era cadoul ideal. Am completat cuponul din revistă, am trimis comanda şi ne-am văzut în continuare de vacanţă uitînd cu timpul de hobbyul verii.

A trecut vara, a trecut şi primul trimestru (perioada şcolară se socotea în trimestre pe vremea aceea) şi înainte de Crăciun, tot în vacanţă, trecem să-l salutăm pe Mihăiţă. Mai schimbăm o vorbă, mai îndesăm o prăjitură, un cozonac pe sub nas, mai ascultăm o muzică la casetofon, mai belim belingăru’ şi numa’ ce-l aud pe Mihăiţă că ne spune hai să vă arat colecţia mea de cruciuliţe sfinţite.

Ne arată băiatul tot soiul de souveniruri de pe la mănăstiri, de la duhovnicul nu ştiu care, de la părintele Năframie şi ajunge la exponatul din centrul colecţiei. Asta, băieţi, e minune de la Dumnezeu, zice el. Cum aşa, nu ne răbdăm noi? Cruciuliţa asta mi-o fost trimisă de Cel de sus. Adică? Adică m-am trezit într-o zi cu un aviz poştal. M-am dus la poştă şi mi-o spus ăia că am ceva colet. Io nu comandasem nimic. Mi s-o părut tare ciudat, da’ am zis ia să văd ce îi. Nu o fost tare ieftin, dar cînd am ajuns acasă şi am deschis coletul, mi-am dat seama că o meritat banii şi osteneala. Era cruculiţa asta de la Ierusalim. Fără să ştiu nimic, fără să fac comandă, o ajuns direct la mine. Parcă o ştiut că-s viitor preot. Nu-i asta minune de la Domnul?

Iosif era vînăt de rîs. Rîs ascuns. În suflet. Io eram carne vie în gură de la muşcatul limbii şi al buzelor. Nu am mai stat mult şi am ridicat ancora. Devenisem fără preaviz făcători de minuni şi trebuia să savurăm în tihnă noul statut.

luni, 5 august 2013

Tenismenii dela CFR Cluj

Citesc azi pe net că Arpi, jupînul de la CFR Cluj vrea să bage bani şi la Ferencvaros Budapesta, echipă de fotabl ungurească. Informaţia mă lasă rece. Omul are bani, să facă cu ei ce-i tihneşte. Dacă vrea, poate să aţîţe focul în teracotă cu bancnote de 500 de oiro, doar el a trudit şi asudat să-i facă cinstit, nu? Comentatorii însă nu se lasă. Îl alungă pe Arpi în Panonia, că dacă e ungur, să-şi vadă de trebile ungureşti, de ce ne bagă beţe-n roate nouă românilor carpato-danubiano-pontici, mai mult danubiano-pontici decît carpato? Că-i drept, că-i strîmb, nu-mi pasă.

Cu toată nepăsarea exprimată, mă trezesc azi fără nevastă şi progenitură. Zic către eul meu interior ficior, sîntem burlaci(că io şi eul mai povestim între noi, mai ales în clipele de burlăcie şi după ce-am topit împreună nişte beri), ce facem noi să treacă seara mai cu spor? Hai să mai sujem nişte beri şi să vedem un meci, că numa’ bine joacă cefereu’ sara asta. Bine, eule, doar nouă ne place vişiniul şi am fost şi la stadion la cefere de cîteva ori, aşa că rupem seara-n două.

Pînă una, alta, azi am trecut pe la bibliotecă şi pe la prăvălie să umplu frigideru’ de beri şi ca aperitiv la meci am apucat să citesc din John O’Farrell – Perfect bărbătesc, o lectură grozavă pentru omul însurat şi cu prunci, sufocat de atmosfera familiei mereu crescînde. Lectura mă fură, vremea trece şi eul zice mă, vezi că-ncepe meciul. Dă-l în Doamne iartă-mă de meci, că şi aşa în campionat la noi nu se-ntîmplă nimic în primele 10 minute. Şi aprind teveu’ după cele 10 minute şi văd că răzeşii vasluieni conduc cu 2-0. Nu-i bai, zic io către eu, doară ardelenii portughezi şi de culoare răstoarnă situaţia. Şi o răsturnat-o, numa’ că în sens invers. O mai luat încă două grăunţe şi la pauză era 4-0.

Şi nu m-am răbdat să nu mă întreb, deşi încă nu-s acţionar la cefere pentru că nu am cîştigat la 6/49, dacă tot îţi trebe performanţă şi rezultate, titluri şi aprecieri, de ce, Doamne iartă-mă, schimbi antrenorul tot la 4/5 etape şi cumperi numa’ gozuri libere de contract la bani puţini ca şi cum ai vrea să-ţi deschizi galerie de artă pe centru cu lucruri cumpărate de la garage sale?

De supărare nu am mai descuiat punga de popcorn nici io, nici eul şi am continuat doar experimentul vaselor comunicante. Adică am pus în comunicare sticla cu halba şi cu ficatul. Şi am continuat să ne-ntrebăm la vederea scorului: la tenis, ori la fotbal am expus globul ocular seara asta?! Nu de alta, da’ n-o lipsit mult pînă la game, set, match.

duminică, 4 august 2013

Io cu tata S02E3 – Judecata are calauză dreptatea

Întors la casa părintească, zăceam pă prispă aşteptînd ca tata să-mi izbească şelile cu jerunţii sau fălcile cu dosul palmei. Adică nu făceam nimic, da` eram pă cale să culeg roua înţelepciunii din pumnii lu` tata. Şi pă cînd recoltam io mai cu spor scame din buric, numa` ce-l aud pă cela de-a lu` Boancă, ce poartă scrisori pîn` obşte mă, de-a lu` Palmieru`, ţ-o vinit carte de la oraş. Ce carte, buală, întreb io? Apoi nu ştiu, da` bagsamă ţ-o scris cela de-a lu` Satelitu` cu care te-ai înhăitat. Cînd am auzît de Satelit, omu` cu care am jurat să aducem dreptate-n lume, m-am înmuiet tăt. Dă-ncoa` cartea, Boancă şi bate-ţi coasa. Nu avem stare. Oare ce mi-o scris Satelitu`, cu ce s-o ales de la şcolile de drept pă unde-o umblat, o dat de capătu` dreptăţii ca s-o apuce de el şi s-o aducă în obşte la noi şi de aci în lume? Desfac cartea şi citesc:

31 făurar

Oraş



Palmier, prietin şi vrăjmaş cum altu` n-am pă lumea asta,

Află că am ajuns la oraş şi am apucat să sug de la ţîţa-nţelepciunii la şcolile de drept. Da` ţîţa -i stearpă. Nu-nveţi atîta să faci dreptate-n lume, cît s-o ocoleşti la adăpostu` lejii. Am crezut că-i pierdere de vreme şi c-am futut un cal în pizdă pîna să dau de nişte cărţi cu slove alese. Nu bag mîna-n foc, da` cred că am aflat cum trebe începută împarţala dreptăţii. Bagă de samă!

Tăt mărgînd io pî la şcoli, am auzît de dreptu` iesta, de dreptu` cela şi de dreptu` nu ştiu care, de-o gramadă de drepturi de la facerea lumii pîna azi. Drepturi care n-o fost în stare să aducă dreptatea-n lume. Pîntru că drepturile iestea fac bine unora şi nedreptăţesc pă alţii. Aduc alinare unora şi dau cu şpiţu-n fluieru` piciorului altora. Fiecare şi-ar face dreptate lui, da` n-ar gîndi şi la celălat. Aşe că sîngura dreptate care ar merita să sie-mprăştietă-n lume îi dreptatea la care nime` să nu cîrcotească si nime` să nu să-mpotrivească. De-o face unu` singur – judecătoru` – zîce lumea că s-o vîndut, de-i făcută de mai mulţi, nu biruie să se pună pe-o vorbă şi pierd vremea în loc să ducă la bun sfîrşit treaba. Aşe că pîntru a nu spurca obrazu` judecătorului şi pîntru a si siguri că drepatatea hotărîtă îi dreptatea dreaptă, adică a noastă şi nu a lor, îi musai ca un martor să stea de-a dreapta judecătorului şi să potrivească lucrurile în aşe fel încît să sie bine. Martor nu de-a unuia care caută dreptatea, nici de-a altuia, martor al tribunalului.

Cum ajung acasă, Palmierule, punem pă picioare tribunalu` unde io oi si judecător, iară tu martor. Şi-i vide cum dreptatea a-ncepe a izvorî şi a curge în matca obştei, de unde s-a revărsa păste lumea-ntreagă şi a aduce pace-n inimi şi linişte-n cămine. Şi a si în sfîrşit dreptate-n lume.

joi, 1 august 2013

Recompensă pe timp de criză

Iarna trecută nişte neamuri au cumpărat un porc de peste 100 de kile ca să-l sacrifice după datina străbună şi să treacă mai uşor peste vremea grea şi belşugul de sărbători. Cîrnaţi, slănină, untură, carne din belşug. Au plătit undeva la 10 milioane. 1000 RON. Pentru, repet, peste 100 de kile. Porc.

Zilele trecute în Cluj cineva a pierdut un pisic. Un mîţ. Bolnav şi dus cu pluta. Ia uitaţi ce recompensă se oferă pentru găsirea lui.

O fi avînd mîţul 2 perechi de coaie?! Nu cred. Scrie clar că e castrat. O fi mai de preţ carnea de felină domestică decît puiul, vita, mielul, porcul sau orice altă vietate pe care o punem în cratiţă? Nu ştiu! Ştiu doar că dacă dai share şi like acestui post, din septembrie va scădea TVAul la pîine de la 24% la 9%. Iar dacă nu dai share şi like, vor creşte accizele la alcool, tutun şi aur.

marți, 30 iulie 2013

Vecina Florica

Am crescut la ţară. La casă. Şi nu am de ce să mă plîng, însă cînd am dat de oraş universitar, reşedinţă de judeţ, mi s-a trezit pofta de bloc, de larmă, de lume, de a fi cosmopolit. Acum stau la bloc şi nu-mi tihneşte. Loc strîmt, vecini gălăgioşi, constrîngeri pe mai toate planurile.

Am obiceiul să vorbesc la telefon cu prietenii de departe şi o fac după o bere la ore care-n bloc îs considerate de linişte. S-au plîns vecinii. Dar vecinii cînd is chiriaşi, vin şi se duc. Nu am băgat de seamă. Pînă cînd lîngă noi s-a mutat tanti Florica. Femeie cumsecade, ardeleancă, tanti Florica nu avea nici o trebă să mă audă vorbind la telefon la miezul nopţii. Am zis gata, asta-i vecina ideală, de nu s-ar muta niciodată din bloc! Şi tanti Florica mai schimba o impresie cu nevasta pe balcon, mai ne mîngîia copila pe creştet, că doar şi ea avea o fetiţă, atît că traia la ţară, la părinţii Floricăi, ca doar nu era era s-o aducă la oraş şi s-o înghesuie în garsonieră. Nu era o frumuseţe tanti Florica şi era bine trecută de 40 de ani, dar avea vorba bună în orice împrejurare şi mai ales nu cîrcotea ca ceilalţi vecini.

Lumea din bloc o început să miroase că treba nu-i a bună cînd pe la tanti Florica veneau bărbaţi seara. Mulţi bărbaţi. În fiecare seară. Pe rînd, nu deodată. Şi o zis că-i curvă, dar nu avea cum sa fie curvă femeia care ne saluta pe balcon zi de zi şi ne mîngîia copila pe creştet. Am fraţi multi şi trec pe la mine zicea tanti Florica. Şi io am crezut-o, ca omul singur la parinţi care nu ştie cum e să ai fraţi mulţi care te vizitează regulat. Poate tocmai de aia! Asta pînă cînd am vazut că fraţii Floricăi nu raspund cînd îi salut pe hol, ci mai degrabă îşi feresc privirea şi o zbughesc spre lift în loc să schimbe două vorbe. Dar nu am băgat de seamă excesiv. Poate-s de la ţară şi se ruşinează să intre în vorbă cu oamenii de la oraş, îmi ziceam io.

Vremea trece şi ies într-o seară de vară pe balcon să sorb din halbă. Şi aud din garsoniera Floricăi larmă. Zic iar vorbeste cu ceva frate la telefon. Şi Florica-i explica fratelui da, domnu`, oral şi normal 1 milion, o oră 1 milion jumate. Şi berea-ncepe a-mi tremura în halbă, pleopele mi se zbat peste ochi, inima-mi zvîcneşte-n piept, minţii nu-i vine a crede. Florica-i curvă, se fute pe bani. Toţi fraţii de pe hol care-şi fereau privirea erau clienţi, gura care rostea vorbe dulci pe balcon a supt km de pulă, Florica-i curvă, Florica-i curvă, Florica prestează pe bani!!! Am sunat-o pe nevastă care era la socri. Nevastă, Florica-i curvă, se fute pe bani! No şi, zice nevasta, tu numa` acum ai aflat? Io ştiu de mult. Femeile ştiu tot timpul de mult. Ăsta e darul lor.

Pe Florica am mai auzit-o tranzacţionîndu-şi la telefon orificiile, am mai văzut ieşind din garsoniera ei fraţi nenumăraţi şi chiar am descoperit cunoştinţe comune. În cele din urmă, după şocul iniţial m-am gîndit doar şi Florica-i om, nu dă-n cap la nimeni şi am convieţuit în vecinătatea ei pînă…

Pînă s-a mutat departe… dar despre mutarea Floricăi, altă dată ca să nu vă plictisesc tocmai acum.

Nevasta nu dă rest

Zîce nevasta către mine auzi, Buhă, este mîine la Turda ceva tîrg. Aduc nişte domni din Olanda tot soiul de lucruri care nu le mai trebuie şi le vînd aci, iar cu banii cîştigaţi ajută nevoiaşii. Minunat, nevastă, zic io. Da’ care-i interesul meu în toată treaba asta? Păi, zice nevasta, m-aş duce şi io şi n-ar fi rău să mă însoţeşti că te miri ce chilipir găsim.

Mare lucru şi boala asta a femeilor! Cum străbat ele şi bîntuie prin prăvălii să cumpere bluziţe cu numai [insert here o sumă consistentă] la ofertă. Că femeia rar ia lucruri care nu-s la ofertă. De fapt dacă ar putea ar cumpăra doar la ofertă. Chiar dacă plătesc de 5 ori preţul normal. Important e să fie o hîrtie lîngă produs pe care să scrie INCREDIBIL. LA OFERTĂ şi femeia cumpără şi tulpină de Ebola şi loc de casă în preajma Cernobîlului. Doar nu era să scape prilejul şi ceva cunoştinţă (tot femeie) să-i ia faţa şi să-i dea peste nas toată viaţa cu achiziţia reuşită.

Revin la discuţia cu nevasta. Tu, zic io încă calm, avem lipsă de ceva? Ne trebuie ceva în casă şi nu ştiu io? Nu, dar uitîndu-ne printre produse, poate ne dăm seama că ne doream ceva de mult şi acum ar fi prilejul potrivit să cumpărăm. Ok, zic, da’ io n-am bani. Iau salariul numa’ săptămîna viitoare, aşa că nu avem ce face. Ba avem, sare doamna. Mă gîndeam să schimb nişte valută din banii ceia puşi deoparte. Bine, ia vezi că am şi io nişte bani ascunşi şi schimbă tu 100 de ceva cu banii din ascunzătoarea mea. Între timp mă bag scurtuc pe net să văd un curs valutar că vorba aia nevastă, nenevastă, da’ brînza-i pe bani. Şi văd dolaru’ la 3,395 şi zic către doamnă scoate la iveală suta aia de parai şi ia din puşculiţă 339,5 RON. Nevasta ia 350 că pentru ea cursul valutar îi elestic. Io insist pentru rest. Ea nu ar da banu’ înapoi. Ca să fie pace-n casă zic nevastă, lasă că pentru ăia 10,5 RON plăteşti în natură şi te iert de datorie. Nevasta rîde, io rîd şi o lăsăm baltă

La 10 minute vine nevasta din bucătărie unde presta la cratiţă şi zice mă, Buhă, nu te temi de Cel de sus? Ce-i baiu’, domnă, mă mir io? Apoi io-s femeie numa’ de 10 RON? Pînă şi curvele de pe Calea Turzii lucrează pe mai mulţi bani? Tu vrei să-mi faci felul pe 10 lei? Să-ţi fie ruşine!

vineri, 26 iulie 2013

buhaneagra.ro


LATER EDIT:
aici
Am luat din banii de lapte pentru copil, din banii de scutece, am luat de la gură şi n-o lipsit mult să-mi fac credit ca să mă mut. De acum încolo activez aici.

sâmbătă, 13 iulie 2013

Sex & sarcină

Pe Angi o dor sînii, Iuliei i se face rău dimineaţa, Adelina se chinuie pe tocuri, iar Maria îşi închide cu dificultate fermoarul de la rochie. Toate sînt gravide şi toate se întreabă dacă e bine să introducă întregul în fracţie, să-şi pună dop, să se întregească. Se întreabă DACĂ SE POT FUTE ÎN TIMPUL SARCINII. Pentru că sexul, o fi el plăcut, dar dacă dăunează vietăţii din burtică?!
Tangenţial mi-aduc aminte de povestea prietenului R. Nu ştiu ce îndrăzneală îl apucă şi sare să-l apese în mod repetat pe taică-său pe frunte întrebînd no, îi bine? Îi bine să te lovească careva în frunte? Amu’ ştii şi tu cum îi.




Revenind la fete. E bine sau nu?



luni, 1 iulie 2013

Crenvurştilă

Demult. Vremea studenţiei. Prin 2000. Zăceam în cămin şi eram mereu flămînd. De fapt flămînzi. Că nu eram singur. Toţi colegii se plîngeau de mîncarea slabă de la cantină şi bani de restaurant sau fastfood se găseau NU. Aşa că pentru a nu da în ulcer, puneam la bătaie slănina de acasă şi făceam chetă pentru parizer sau alte mezeluri penale făcute mai mult din blană şi copite de animale decît din carnea lor.
Dar nu aveam noi treabă cu supercalitatea produselor cîtă vreme le îndesam în gură cu pâine şi belşug de muştar. Povestea de faţă nu e atît despre studenţie şi foame, cît despre muştar, deoarece muştarul care-ţi tihneşte, lubrifiază esofagul şi pentru mezel şi pentru slanină, iar dacă-i musai, trimite-n stomac şi prăjitura.
Nu ştiu cum de s-a nimerit tocmai în vremea asta să fie ceva promoţie la muştarul Crenvurştilă. Crenvurştilă era un cîrnăcior cu chip şi membre care-ţi zîmbea de pe capacul produsului. Dacă îl găseai şi sub capac, cîştigai 10 kg de crenvurşti şi un lănţic de aur. Ca toţi românii de bine, cînd am auzit de promoţie, nu am mai avut stare. Orice-i la promoţie e bun. Pînă şi scamele din buric. Gratis să fie! Darmite 10 kg de crenvurşti cu care să dăm toţi în indigestie după vorba mai bine să-ţi fie rău decît să-ţi pară rău. Plus lănţicul de aur pe care intenţionam să-l vindem şi să-l investim în bere. Aşa că nu era seară să nu călcăm pragul prăvăliei pentru cutia magică de la Crenvurştilă.
Bine-nţeles nu am avut parte de noroc şi speranţa începea să păleasca dinaintea evidenţei... pîna-ntr-o seară cînd rînind către fundul cutiei, un coleg scoate biruitor o bucată de plastic în formă de cîrnăcior cu mîini, care ne zîmbea. Bă, ce-i ăsta?! Îi Crenvurştilă, mă, l-ai găsit pe Crenvurştilă! Nu am cum să redau atmosfera din camera de cămin strîmta ca vaginul unei fete mari la vederea moaştelor de plastic. Urlam, ne strîngeam în braţe, ne pupam, urlam din nou, îl treceam pe Crenvurştilă din mîna în mîna, iar urlam, iar ne pupam. Puţin lipsea şi ne futeam în cur unii pe alţii de bucurie. Vă daţi seama? 10 kg de crenvurşti şi un lănţic de aur care urma să se transforme în beri. Multe beri, nenumărate beri, beri fără număr, era cel mai cald şi mai umed vis al studenţiei. Nu pizda, nu bursa, nu diploma. Ci 10 kg de crenvurşti şi rîuri de bere.
În tot tărăboiul ăsta de urlete şi pupăciuni am băgat de seamă într-un tîrziu că Florin rîdea, dar parcă nu cu gura lui. Stătea el aşa mai la o parte rezemînd un pat supraetajat şi părea că se veseleşte pe seama nostră şi nu cu noi. Şi cum îşi rumega el veselia proprie în tihnă, îl observă careva şi zice mă Florine, ce-i cu tine? Florin în loc să urle şi să sară să pupe pe careva, tace. Şi înlemnim toţi şi facem fără voie cerc în jurul lui şi îl chestionăm, că prea era frumos să fie adevărat ce ni se întîmpla.
Nu-mi amintesc dacă prin cuvinte sau prin înghionteli am descoperit că tîlharul îl decupase de pe altă cutie de muştar pe Crenvurştilă şi-l îndesase în cutia care urma să fie servită în seara cu pricina. A aşteptat banditul cu răbdare să ajungem la fundul sacului ca să rîdă pe seama noastră. Şi a rîs... pîna la o vreme. Apoi a încasat toata frustrarea nevoiaşilor care-o rîvnit cu mintea de student, tînara şi lipsită să mănînce 10 kg de crenvurşti şi să asedieze ficatul cu bere fără a calcula - măcar o dată în viaţă - pînă la ultimul bănuţ valoarea sesiunii de mezelshopping.

vineri, 28 iunie 2013

Căpuşa socială

Nu sufăr căpuşele sociale. Persoanele care nu-s în stare să iasă în faţă cu o glumă, cu o replică, cu o idee, orice. Persoanele care se introduc în grup doar ca să mai prindă o vorbă de duh care să le ridice nivelul scăzut al glicemiei sociale. Oamenii de care vorbesc stau mereu chitic în grup. Rîd la glume, eventual întăresc opinia povestitorului, sau în cel mai bun caz îl combat cu argumente afective, gen da’ nu-i aşa, pentru că io ştiu că nu-i aşa, sau nu ai dreptate pentru că mie nu-mi place ce zici tu. În cazul în care iau ei primul plan, o fac cu eternul lor necaz. Io nu am noroc în viaţă, am rate la bănci, numai mie mi se întîmplă aşa ceva etc.
Îi găseşti în pauza de ţigară la job, sau ca şi prieteni ai prietenilor la zile de naştere şi sărbători legale. Dacă îi găseşti frecvent la orice ieşire, înseamnă că îs prieteni direcţi şi aci-ţi meriţi soarta. Ori te-ai întovărăşit cu ei cînd erai beat în semi-comă alcoolică, ori le-ai îngăduit să-ţi devină prieteni, în loc să-i loveşti violent în coaie sau ţîţe, după caz.
Nimeni nu este mereu genial şi cu poftă de haz, dar căpuşa socială, dacă te-a auzit glumind de cîteva ori, aşteaptă să scoţi mereu ceva minunat pe gură ca să-i colorezi ziua anostă. Dacă ai şi tu o grijă pe cap, un necaz pe suflet şi nu eşti dispus să livrezi umor la comandă, o auzi no, de ce taci, mai zi ceva să rîdem, de ce nu zici nimic? Ca şi cum faptul de a vă învîrti în acelaşi cerc presupune din partea ta efortul de a livra zilnic voie bună, iar al ei de a-l primi ca şi punctul culminant al zilei.
Părerea mea e că glumele, replicile cu haz, ghiduşiile apar în discuţie natural, într-o stare de calm, de lejeritate a situaţiei, nu la comanda sau dorinţa cuiva. Nu pot pompa glume 24/7. Poate am şi io ceva pe inimă şi nu mă refer aci la stratul de grăsime care o înconjoară.

Oameni buni, avea un priten de-al meu o vorbă omul la bucurie să bea, iar la necaz să se spînzure. Dacă puteţi să vă mulţumiţi cu voia bună gratuită atunci cînd se iveşte, faceţi-o, altfel vedeţi că sfoara de agăţat nu-i scumpă. Şi nimeni nu v-a duce doru’.

duminică, 23 iunie 2013

Io cu tata S02E2- Cine cade pentru dreptate, se scoală repede



O trecut ceva vreme de cînd am lăsat sfaturile lu’ tata în obşte şi am luat calea politicii să aduc dreptatea-n lume. De Satelit nu mai ştiu nimic. Ce s-o ales de el la facultatea de drept? O biruit să facă oarice? Nu tare cred, că-n lume tăt aşe-i. Da’ nici io n-am rupt fîşu nedreptăţii. Încă. Da’ mă zbat.
Avem la partid un învăţat, un meşter al dreptăţii. Nu ştie cîte ştie tata, da’ îi dăruit şi dînsu’. Şi mai ales îl frămîntă şi pe el dreptatea-n lume. Care lipseşte. Şi după mintea lui, îs lucuri care să pot face. Atît că trebe vreme. Şi-i de-nceput de mic.
Zîce meşteru’ de la partid că omu’ îi născut gol, nul. Cum îl creşti, aşe-l ai. Iară dacă-l vrei bun, îl îndrumi cătră bine, altfel, poţi să-l fuţi că nu mai cîntă la struna la care trebe. Mijlocul cel mai bun de îndrumare îi bătaia întru dreptate. Şi tata-mi spunea de cîte ori mă abţîguia unde dă părintele, creşte. Io credeam că creşte cucuiu’, da’ nu-i aşe. Creşte intenţia părintelui care o atins carnea pruncului. Dacă părintele te bate prosteşte fără rost, apoi fără rost îi rezultatu’, dară dacă îţi mîngîie fălcile că să scoată om din tine şi o face zî de zî, om drept iesă din tine. Bătaia întru dreptate, îndreaptă strîmbătatea din făptură.
Oamini buni, zîce meşteru’, daţi cu sete în copii cu gînd drept. Bărbaţilor,bateţi-vă muierile întru dreptate, familiile vostre să fie sere ale dreptăţii, că unde dă omul cu gînd drept, nedreptatea secătuieşte şi răsare dreptatea-n lume. Voi nu daţi în fiii şi-n nevestele vostre, ci în nedreptatea acestei lumi. Rostul vostru îi să apropiaţi orizontul dreptăţii.
Spusă ca de om de la oraş, da’ tare drepte mi s-o părut vorbele meşterului. Parcă-l auzem pă tata cînd mă gîdila cu coada de la sapă în pruncie nu-n tine dau, ci-n răutatea din tine. Şi cîtă dreptate ave tata, iară io numa’ binile nu i-l doream. Da’ am ajuns la vorbele lui şi acuma numa’ trămura carnea pă mine să mă-ntorc în obşte, să-mi aflu nevastă şi s-o las groasă ca să am de unde începe a împărţi dreptatea. La-nceput în obşte, iară mai apoi din obşte cătră lumea întreagă. Ceriu-i stavilă! Adică sky is the limit pîntru spurcaţii de la oraş.

marți, 18 iunie 2013

De ce/de ce nu trag clopotele în Ţara Haţegului ?



S-a nimerit acum cîteva luni să trec prin Ţara Haţegului în vizită la un prieten. Şi ca să nu băltim doar prin birturi şi la raftul cu bere din Lidl, băiatul s-a trudit să mă poarte şi pe la nişte obiective istorico-culturale, religioase etc. Cum blogul ăsta nu-i blog de turism şi de călătorie, ci blog vulgar pentru oameni de bine... sau invers, io vă arăt doar o poză facută într-o biserică actualmente reformată (în trecut catolică, mai apoi ortodoxă). Poza surprinde un dialog (dintr-o carte de impresii) între credinciosul reformat şi faţa bisericească ce se ocupă de lăcaşul de cult.
Comentariile mele-s de prisos. Probabil şi ale vostre, dar asta nu înseamnă că nu puteţi încerca...


vineri, 14 iunie 2013

Reflecţie asupra unei întîmplări cu femei, bîrfe şi cu mine în rolul împiedicatului


Tare mi-s dragi poveştile de kkt cu prietenii. Fie la o bere laolaltă, fie la telefon la o bere laolaltă. Sîntem la vîrsta la care avem şi de ce să ne amintim ca nişte pensionari, dar şi la ce să nădăjduim ca nişte oameni relativ tineri. Avem pe cine să bîrfim, să spurcăm, să preţuim, iar dacă ne împotmolim, îi loc şi de autoironie pînă gătăm licoarea din halbă sau bateria la telefon.
            Dar o bîrfă între bărbaţi îi o labă. Şi asta am descoperit-o după ce m-am însurat. Nimeni nu ştie să pună cu adevărat problema ca o femeie cînd îi de îngenunchiat adversarul. Eram la Budapesta cu fosta prietană/actuala nevasta şi ne întîlnim cu o fostă colegă de-a ei în preajma Crăciunului. Femeia simţită ne aşteaptă cu un aperitiv, o zamă şi ceva grupări OH. Pentru mine era numa’ bine. Aparent şi pentru nevastă.
Da’ te miri de unde sare iepurele şi numa’ ce aud bicisnicia la capătul vizitei. Ai văzut? Ce să văd, tu? N-ai văzut?! Ce să văd, viitoare nevastă? Păi fata asta n-are oale în casă. Cum n-are oale-n casă? Da’ din ce ne-o dat să mîncăm? Din farfurii. Şi astea nu-s tot oale? Nu, îs farfurii. Pentru că nu are oale în casă, deci nu găteşte, deci nu-i de mirare că o lăsat-o bărbatu’.
Trecînd de la episodu’ cu oalele, mă abat la job pe lîngă nişte colege. Şi mă trezesc că aflu în 10 minute mai multe decît ştiam în 2 ani jumate în firmă. Cine se îmbracă ca pula, cine calcă strîmb, cine vorbeşte ca un dislexic, prietenu’ cui fute banii la aparate, dar mai ales cine o deschis poarta la pulă fără parpalac şi o rămas gravidă.
Nu peste mult apare schimbul de tură care-i fătucă şi-i relatez entuziast experienţa proaspătă. Iară la capăt o întreb nu eşti cumva şi tu gravidă? Nu, zice fata, dar cînd o fi să fie, tu eşti primul... şi aci nu s-o oprit ea, ci am intrat io îndrăzneţ zicînd care te gravidează?! O-nlemnit colega. Nu am lăsat-o să caşte gura, că nu era bine. Îi rea de gură. Am continuat nu te uita că nu-s arătos, nu asta-i ideea, oricum îs în stare să fac nişte fetiţe frumoase, de le deoache lumea pe stradă. Colega tace în continuare şi io salut şi ies, să nu apuce să mă spurce, nu de alta, da’ are şi bărbat şi dacă-l aduce la lucru să mă salute, io nu tresar de bucurie.
Ajung acasă şi mă-ntreabă nevasta cum o fo’ la job? Bine, zic io, ia să-ţi spun ce-am isprăvit. Nevasta rîde, io rîd cu gîndul că nevasta rîde la glumele mele, da’ cînd să-mi sting zîmbetul din colţul gurii zice doamna da’ cum arată colega ta la care i-ai promis fetiţe frumoase?
Io aci am rămas blocat. Ce era să zic? Că domnişoara îi tînără, frumoasă şi-n putere de-ar strînge-o în braţe 80% din firmă, iar ceilalţi 20% nu recunosc? Nu! Am zis hotărît nu-i nu ştiu ce de capul ei! Da’ crezi că-i de-ajuns pentru nevastă? Nu! Ia arată-mi nişte poze pe feisbuc. Şi io în loc să zic că nu ştiu cum o cheamă, sau că n-are feisbuc, îi arăt. Şi nevasta vede şi nu se rabdă şi zice ce vorbeşti, mă, că asta-i fată frumoasă, să faci bine să nu întîrzi de la job, că io-ncep să-mi fac griji.