luni, 1 iulie 2013

Crenvurştilă

Demult. Vremea studenţiei. Prin 2000. Zăceam în cămin şi eram mereu flămînd. De fapt flămînzi. Că nu eram singur. Toţi colegii se plîngeau de mîncarea slabă de la cantină şi bani de restaurant sau fastfood se găseau NU. Aşa că pentru a nu da în ulcer, puneam la bătaie slănina de acasă şi făceam chetă pentru parizer sau alte mezeluri penale făcute mai mult din blană şi copite de animale decît din carnea lor.
Dar nu aveam noi treabă cu supercalitatea produselor cîtă vreme le îndesam în gură cu pâine şi belşug de muştar. Povestea de faţă nu e atît despre studenţie şi foame, cît despre muştar, deoarece muştarul care-ţi tihneşte, lubrifiază esofagul şi pentru mezel şi pentru slanină, iar dacă-i musai, trimite-n stomac şi prăjitura.
Nu ştiu cum de s-a nimerit tocmai în vremea asta să fie ceva promoţie la muştarul Crenvurştilă. Crenvurştilă era un cîrnăcior cu chip şi membre care-ţi zîmbea de pe capacul produsului. Dacă îl găseai şi sub capac, cîştigai 10 kg de crenvurşti şi un lănţic de aur. Ca toţi românii de bine, cînd am auzit de promoţie, nu am mai avut stare. Orice-i la promoţie e bun. Pînă şi scamele din buric. Gratis să fie! Darmite 10 kg de crenvurşti cu care să dăm toţi în indigestie după vorba mai bine să-ţi fie rău decît să-ţi pară rău. Plus lănţicul de aur pe care intenţionam să-l vindem şi să-l investim în bere. Aşa că nu era seară să nu călcăm pragul prăvăliei pentru cutia magică de la Crenvurştilă.
Bine-nţeles nu am avut parte de noroc şi speranţa începea să păleasca dinaintea evidenţei... pîna-ntr-o seară cînd rînind către fundul cutiei, un coleg scoate biruitor o bucată de plastic în formă de cîrnăcior cu mîini, care ne zîmbea. Bă, ce-i ăsta?! Îi Crenvurştilă, mă, l-ai găsit pe Crenvurştilă! Nu am cum să redau atmosfera din camera de cămin strîmta ca vaginul unei fete mari la vederea moaştelor de plastic. Urlam, ne strîngeam în braţe, ne pupam, urlam din nou, îl treceam pe Crenvurştilă din mîna în mîna, iar urlam, iar ne pupam. Puţin lipsea şi ne futeam în cur unii pe alţii de bucurie. Vă daţi seama? 10 kg de crenvurşti şi un lănţic de aur care urma să se transforme în beri. Multe beri, nenumărate beri, beri fără număr, era cel mai cald şi mai umed vis al studenţiei. Nu pizda, nu bursa, nu diploma. Ci 10 kg de crenvurşti şi rîuri de bere.
În tot tărăboiul ăsta de urlete şi pupăciuni am băgat de seamă într-un tîrziu că Florin rîdea, dar parcă nu cu gura lui. Stătea el aşa mai la o parte rezemînd un pat supraetajat şi părea că se veseleşte pe seama nostră şi nu cu noi. Şi cum îşi rumega el veselia proprie în tihnă, îl observă careva şi zice mă Florine, ce-i cu tine? Florin în loc să urle şi să sară să pupe pe careva, tace. Şi înlemnim toţi şi facem fără voie cerc în jurul lui şi îl chestionăm, că prea era frumos să fie adevărat ce ni se întîmpla.
Nu-mi amintesc dacă prin cuvinte sau prin înghionteli am descoperit că tîlharul îl decupase de pe altă cutie de muştar pe Crenvurştilă şi-l îndesase în cutia care urma să fie servită în seara cu pricina. A aşteptat banditul cu răbdare să ajungem la fundul sacului ca să rîdă pe seama noastră. Şi a rîs... pîna la o vreme. Apoi a încasat toata frustrarea nevoiaşilor care-o rîvnit cu mintea de student, tînara şi lipsită să mănînce 10 kg de crenvurşti şi să asedieze ficatul cu bere fără a calcula - măcar o dată în viaţă - pînă la ultimul bănuţ valoarea sesiunii de mezelshopping.

2 comentarii:

  1. :))) lucrurile frumoase se intampla doar in filme...

    RăspundețiȘtergere
  2. Istoria asta e mai veche,ori am mai citit-o la tine,ori am auzit-o, deşi mă îndoiesc de varianta din urmă :)
    @anonim1 da,ai dreptate,mai ales dragostea e doar în cărţi sau în filme

    RăspundețiȘtergere