Oda vistiernicului

Fiind omul fiara sociala si calatoare si io om, s-o nimerit sa ma aflu odata in oras strain. Unde dupa invirtit pe ulite pina mi s-o uscat cerul gurii, am tras la pravalie sa alimentez cu o masura de parizer si o bere pe care le-am servit pe niste trepte ca houmlesu`. Cum tate mi-o priit, mai ales berea, asta s-o increzut si o inceput sa-si ceara dreptul. De-a fi eliminata. Mare lucru berea si eliminarea ei, cita vreme esti acasa cu chiuveta la indemina, sau macar pe la cunoscuti, dar intre straini, de multe ori, buda nu ii altceva decit un cotet puturos si compartimentat.
Exact asa si aci, numa` ca budistii ca sa nu fraiereasca nevoitorul investitia lor, o pus password la buda. Passwordu` era TAXA. Astfel incit daca nu ai bani marunti, poti fi bancher, ca te caci pe tine si pe toata averea ta. Asta daca ai probleme mari. Daca is mici, ai mai multe variante. Daca esti indraznet, sari la chiuveta publica, dar stai cu spaima in sin ca te vede oarecare si-ti fute o grebla in zona inghinala, ca spurci locul unde el isi spala obrazul si mainile. Alta varianta ii pisoarul, dar acesta primeste donatii numa` de la barbati. Si dinaintea taxei, care nu era mare, dar se chema taxa si din pricina asta, m-o intors pe dos, mi-o crescut inima de era sa crape in mine de bucurie si recunostinta ca am cotoc intre picioare si nu gaurica. In acele clipe de transcendenta dinaintea pisoarului, ma simteam capabil sa umblu cu madularu` la vedere, sa-l prezint lumii intregi, sa-i pun casa pe nume, ca el e cel care nu risipeste galbenii, ci-i aduna in vistierie.
…cum e vorba din batrini, cine n-are drimba, sa-si faca rost, ca e aur la casa omului.